[MariS_]

În prealabil postat de N.Priceputu

E greu să-mi dau seama cât a fost educaţia şi cât chemarea lui Dumnezeu. Educaţia a însemnat mersul la „adunare”, nu la biserică, împreună cu bunicii de la ţară, care erau neoprotestanţi, însă cu o evlavie curată. Care mi s-a întipărit în suflet. A urmat perioada adolescenţei, în care am fost necredincios. Ulterior am redescoperit credinţa şi, datorită unor preoţi luminaţi (părintele Stăniloae şi părintele Galeriu), am înţeles că Ortodoxia este biserica primară şi integrală. Am început să o iubesc şi să o înţeleg. N-aş da-o pe nimic. Dar familiarizarea cu ea nu a fost uşoară, eu provenind dintr-un mediu în care tot ce făceau ortodocşii „era rău”.
Având în vedere experienţa mea de viaţă, cred că nu poţi ajunge la biserică dacă eşti pasiv. Trebuie să fie şi o căutare a ta, care să-şi găsească răspunsul în Biserică.

Dar familiarizarea cu ea nu a fost uşoară, eu provenind dintr-un mediu în care tot ce făceau ortodocşii „era rău”.
Acum considerati cumva invers, adica tot ce fac neortodocsii e rau? Sau care e viziunea pe care o aveti vizavi de neortodocsi? Bunicii dvs credeti ca au avut posibilitatea mantuirii fiind in afara ortodoxiei?
Intrebarile nu sunt puse cu rautate, ma intereseaza sincer problema. Si le pun dvs fiindca traind in ambele medii sunteti in masura sa dati raspunsuri din experienta, nu din carti.
Har, smerenie si jertfa de sine.