Am citit tot ce s-a scris aici, insa tot nu sunt deloc lamurit.
Intrebarea mea ar fi, un bun crestin trebuie sa dea oricui, sau numai celor ce au nevoie?
Si daca numai celor ce au nevoie, cum pot sti cine are nevoie si cine este inselator?
Daca de exemplu stiu sigur sau aproape sigur despre o anumita persoana ca minte atunci cand cerseste, trebuie sa ii mai dau sau nu?

Astazi mi-am pus pentru prima oara mai serios problema... sa va explic si de ce; recent, langa Biserica, mi s-a facut mila de o femeie de acolo care era cu un copil de cateva luni in brate, i-am dat 10 lei... si a zis asa timida ca nu ii ajung, ca vrea doar sa ia lapte pentru copil; si mi s-a facut mila si i-am dat 100 lei; apoi Duminica am mers iarasi la Biserica, si cineva m-a atentionat ca acea persoana "are un copil de cateva luni" de ani de zile... care nu mai creste.. ma intelegeti. Nu va mai zic din intamplarile mele, ca nu vreau sa par ipocrit si sa ma falesc.. ramane doar exemplul asta; insa mai zic doar ca intr-un fel sau altul, pe langa bucuria de a oferi, am simtit si tristete pentru ceea ce vedeam la cei ce imi cereau; dai la cineva pe langa biserica o suma mai maricica, apoi 'sar toti pe tine':
"ma doare piciorul"
"am copil in spital"
"trebuie sa ma duc pana in targoviste ca e bolnava mama in spital"
"nu pot plati intretinerea"
"..."
"oare ce sa-i mai zic astuia, ca sa dea?"

Si iti faci ambitia cu ei.. Si le dai tot ce ai, si te simti asa bine, golit de bani dar cu sufletul mangaiat. Iar apoi realizezi ce ai facut.. Ratiunea omeneasca iti spune ca ei au inventat totul; ca in sinea lor in loc sa fie plini de multumire se gandesc ca esti un 'fraier pocait'; Apoi te gandesti ca nu conteaza ce cred ei, conteaza fapta...
Si totusi, poate ca rautatea si cel rau de fapt te indeamna sa gandesti asa... si sa nu dai, sa nu cumva sa iei din 'banii tai, munciti' si sa dai altuia! Pana astazi imi era clar totul, si nu imi puneam prea multe probleme; cand simteam sa dau dadeam fara sa ma gandesc prea mult; si probabil ca sa voi face in continuare.
Si totusi, sa dau sau sa nu dau? Inima si credinta ma indeamna sa dau indiferent cui, dar imi e sa nu fie pacat... sa nu incurajez acele retele si gasti de cersetori...

Pentru mine, parte din a da este a fi si marturie, intr-un sens... ca ei sa iti multumeasca si sa spuna "mare este Dumnezeu; ma duc si eu la Biserica sa ma rog"; eventual fapta ta sa ii convinga ca inca mai exista bunatate intr-o lume plina de rautati, si sa ii apropie si pe ei de credinta.

Dar nu vreau ca in mintea lor sa fie batjocura, 'smecherie' si uratenie... [ "am mai fraierit inca un pocait milos.. ha ha ha; merge 'faza cu copilul' " ]. Daca vrea sa ii dau nu trebuie decat sa ceara, nu sa ia copilul alteia si sa ma minta...

Sincer, nu luati aminte ce spun daca va deranjeaza ceva; eu chiar vreau sa fac ce trebuie si intreb pe altii care poate traiesc mai bine ortodoxia ca mine, care in fond sunt la inceput.

Dar nu vreau sa particip la 'mafia cersetorilor' sa-i incurajez in lucrurile oribilie pe care le fac, pe care nici nu vreau sa le pomenesc aici.

Pana azi, credeam ca cei de pe langa Biserica sunt altfel si le dadeam cu inima impacata. Iar acum nu stiu ce sa mai cred.

Insa sunt sigur ca banii dati la Biserica ca donatie sunt bine plasati. Iar in asta nu imi voi pierde niciodata increderea si probabil ca am sa incep sa dau numai acolo. Sincer nu stiu ce sa fac in privinta asta, am o problema si de aia va cer sfatul.
Dar astazi in Biserica ma gandeam la asta si mi-a venit in minte ca solutia este sa incep sa dau mai mult la Biserica si mai putin la cei de pe langa ea. [ pana acum era fix invers ]
Cu toate astea dilema ca sa zic asa, inca persista.
Si fiind la inceput inca nu am un duhovnic si nici nu stiu cum sa procedez pentru asta, asa ca nu prea am unde si pe cine intreba despre lucrurile astea....

Sper ca nu am scris prea mult si totusi va citi cineva si imi va raspunde.