Citat:
În prealabil postat de thewayiam85
Am lasat cel putin pentru o femeie,multa suferinta in urma,adica m-a iubit mult.Eu n-am iubit-o niciodata.Probabil am incurcat-o.Dumnezeu sa ma ierte.Nu intru in prea multe detalii.Probabil e nota de plata.Cine stie..
Ai dreptate.Am ranit un suflet de om.Suntem oameni si facem greseli zilnic,mici sau mari.Important e sa invatam din ele si sa facem tot posibilul sa nu le repetam,barem pe alea mari.Asta e parerea mea.Sa invatam din greseli.
|
Eu cred că te grăbești, că sari peste niște trepte.
Până să ajungi la situația roz de a mai putea învăța, fie și din greșeli, acum (cred eu) sunt alte priorități. Țin de primenirea ochiului ....
M-aș bucura să înțelegi că nu doar alții au avut de suferit din pricina faptelor tale (nu te condamn, doar amintesc asta) pripite ori neatente ori mai știu eu cum (de fapt tu știi cel mai bine).
Înainte de toate, fumul ruinelor lăsate în urmă nu e pe teren străin ci înlăuntrul făptuitorului. Ceea ce facem ne privește mai întâi pe noi, sufletește. Un gând nelalocul lui, o faptă greșită, lovesc mai întâi în sufletul care a ales să fie autor (și actor). După ce un om a făcut un lucru rău, el nu mai este ca înainte. A pierdut ceva important din alcătuirea lui dintâi.
Este o realitate covârșitor ignorată, aceasta: scrumul din viața altora este, deși nu băgăm de seamă (vai!), mai întâi în propriile noastre cazemate interioare. Care acum sunt ruine, măcar pe ici pe colo.
Te întreb fără să aștept răspuns: ai luat contact, limpede și fără de măști, cu scrumul dinlăuntrul tău? Ești conștient de proporțiile dezastrului interior? Știi precis ce și cât ai pierdut cu adevărat în tine însuți?
Dacă nu, mai întâi roagă pe Dumnezeu să îți arate, pe o cale sau alta, ce urmări a avut în tine ceea ce ai făcut în afară. Ca să știi cum stai de fapt.
Nu putem face pocăință fără a face mai înainte o amplă și cuprinzătoare (dureroasă, greu suportabilă dar necesară) căință. Abia după aceea, da, se pune și problema unei noi vieți, care să țină cont de greșelile dinainte și să nu le mai săvârșească.
P.S. E greu să faci cercetarea asta de unul singur - de nu cumva e chiar imposibil, așa încât să fie relevantă până la capăt. Întăresc și eu ce spunea Mihail - un prieten și/sau un duhovnic te-ar putea ajuta foarte mult.