View Single Post
  #435  
Vechi 15.11.2015, 21:10:46
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Familia în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur

Ideea unei căsătorii de calitate nu este doar apanajul zilelor noastre. Sfinții Părinți căutau să transmită păstoriților îndrumări care să-i sprijine pe calea grea a căsniciei. Iată câteva sugestii pe care Sfântul Ioan Gură de Aur le oferea creștinilor secolelor IV-V.

„Se poate zice de familie, la fel de drept ca despre state, că pe cât le înalță virtutea și le face prospere, pe atâta le consumă viciul și le duce la ruină. Sunt deci virtuți proprii soțului, precum îi sunt vicii opuse de care trebuie să fugă el. Care sunt aceste vicii și care sunt aceste virtuți?

Iubirea în căsătorie. Dacă iubirea premerge căsătoriei, cu atât mai mult trebuie să-i urmeze. Dacă ea pregătește unirea, cât trebuie să-i rămână suavitatea, forța și salvarea ei? Și care va fi această iubire voită sub ochiul lui Dumnezeu și sfârșindu-se în Dumnezeu Însuși, izvor al iubirii mele, continuitatea ei și rodirea ei?

Credincioșia în căsătorie. Obligația credincioșiei reciproce în căsătorie și, dimpotrivă, nedreptatea necredincioșiei se stabilesc pe planurile grave și rațiunile cele mai hotărâtoare.

Încrederea reciprocă în căsătorie. În căsătorie, unde evlavia adevărată și o virtute solidă sunt salvarea inevitabilă, încrederea reciprocă trebuie să înlăture pentru totdeauna orice bănuială injurioasă, orice invidie nestăpânită, orice pretenție neliniștitoare, orice închidere injurioasă. După viciul care prin adulter ruinează un cămin al casei, nimic nu-l strică mai mult decât nedreapta neîncredere.

Stăruința căminului familial. A-l părăsi înseamnă să înceapă ruina; a-i rămâne fidel înseamnă a-i continua unitatea.

Gingășia și politețea în căsătorie. Dacă apostolul zice, în general: „În cinste dați-vă întâietate”, cu cât mai mult această curtenie de limbaj, această gingășie, aceste precauții, aceste atenuări, aceste îngăduiri reciproce trebuie să fie regula raporturilor între soți. (din Bogățiile oratorice ale Sfântului Ioan Gură de Aur)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote