View Single Post
  #5  
Vechi 28.09.2010, 08:38:06
cristian67
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit 100 de ani de la nasterea unui mare dar dat romanilor de Bunul Dzeu

Pe 29 septembrie anul acesta se împlinesc 100 de ani de la nașterea marelui duhovnic și sfînt al neamului românesc-Părintele Arsenie Boca. Părintele Arsenie a străbătut miezul veacului XX, ca un martor mărturisitor și ca un martir în vremea grelei prigoane comuniste, atee. Așa cum mama Părintelui a visat cînd era însărcinată și îl purta în pîntece pe dînsul, că purta în pîntecele său soarele și luna, așa avea să-i fie viața pămîntească, cei 79 de ani. Primii 38 de ani, pînă în anul 1948, cînd a plecat de la Mănăstirea Sîmbăta de Sus unde era stareț, iar jugul ateu nu strînsese încă de tot grumazul țării, au fost ani strălucitori, de mărturisire și de revigorare a vieții duhovnicești românești. Următorii 41 de ani, pînă în anul adormirii Sale-1989, au urmat anii de umbră, cînd a fost urmărit, închis de mai multe ori, persecutat, nu a putut predica, nu a putut sluji, liturghisi, dar, prin rugăciunea lui de foc, prin mărturisirea Adevărului (în taină sau prin simpla Sa prezență) și prin pictura catehetică, a strălucit în acest întuneric al necredinței care învăluia țara, precum lumina lunii.
Redau mai jos, spre amintire și spre folos sufletesc, un excepțional cuvînt al ucenicului său de suflet- actualul Episcop Locțiitor al Daciei Felix(Banatul sârbesc) Daniil Stoenescu, apărut în vol. ”Părintele Arsenie- ,,Omul îmbrăcat în haină de in” și ,, Îngerul cu cădelnița de aur”, Ed. Charisma, Sinaia, 2008, pg. 43-44.
Reply With Quote