Pe 29 septembrie anul acesta se împlinesc 100 de ani de la nașterea marelui duhovnic și sfînt al neamului românesc-Părintele Arsenie Boca. Părintele Arsenie a străbătut miezul veacului XX, ca un martor mărturisitor și ca un martir în vremea grelei prigoane comuniste, atee. Așa cum mama Părintelui a visat cînd era însărcinată și îl purta în pîntece pe dînsul, că purta în pîntecele său soarele și luna, așa avea să-i fie viața pămîntească, cei 79 de ani. Primii 38 de ani, pînă în anul 1948, cînd a plecat de la Mănăstirea Sîmbăta de Sus unde era stareț, iar jugul ateu nu strînsese încă de tot grumazul țării, au fost ani strălucitori, de mărturisire și de revigorare a vieții duhovnicești românești. Următorii 41 de ani, pînă în anul adormirii Sale-1989, au urmat anii de umbră, cînd a fost urmărit, închis de mai multe ori, persecutat, nu a putut predica, nu a putut sluji, liturghisi, dar, prin rugăciunea lui de foc, prin mărturisirea Adevărului (în taină sau prin simpla Sa prezență) și prin pictura catehetică, a strălucit în acest întuneric al necredinței care învăluia țara, precum lumina lunii.
Redau mai jos, spre amintire și spre folos sufletesc, un excepțional cuvînt al ucenicului său de suflet- actualul Episcop Locțiitor al Daciei Felix(Banatul sârbesc) Daniil Stoenescu, apărut în vol. ”Părintele Arsenie- ,,Omul îmbrăcat în haină de in” și ,, Îngerul cu cădelnița de aur”, Ed. Charisma, Sinaia, 2008, pg. 43-44.