Viata zilnica in Galileea - ultima parte

Imbracamintea si cosmeticele. . Moda nu se schimbase prea mult in Palestina perioadei biblice, diferenta principala fiind intre bogati si saraci. In vreme ce nevoiasii aveau doar hainele de pe ei, cei bogati aveau o garderoba bogata. Barbatii, ca lenjerie de corp, purtau un fel de sort prins pe sale, sau un fel de acoperamant asemanator cu o fusta, pana la genunchi, absenta lui fiind neobisnuita si sarea imediat in ochi. Legea cerea barbatilor sa poarte o camasa de bumbac, cu patru ciucuri, numiti tallith, ca dovada a identitatii lor. Peste ea purtau o tunica lunga pana la gambe, de lana sau in (bumbac doar pentru cei bogati) facuta dintr-un material impaturit, si cusut sau legat in parti, cu orificii pentru cap si brate, prins la mijloc cu o cingatoare din piele sau panza rasucita. Cand lucrau sau alergau haina de deasupra era prinsa la cingatoare, lucru cunoscut drept ,,incingerea coapselor". In timpul NT barbatii, cand ieseau afara purtau o mantie de lana pana la genunchi.

Femeile purtau o tunica la fel ca a barbatilor, dar lunga pana la glezne, adesea albastra, cu broderii traditionale iar unele purtau sal. Cingatoarele lor erau mai frumoase ca ale barbatilor, iar femeile bogate aveau cingatori lungi de matase. Cand lucrau femeile isi ridicau marginea tunicii pentru a o folosi ca traista dar cele bogate purtau haine mult mai sofisticate. Cele mai multe haine erau facute din par de capra, in sau lana de oaie. Lana era pieptanata apoi toarsa si tesuta cu un razboi manual. Panza era apoi vopsita cu culori vegetale, animale sau minerale. Negrul, albastru, rosu, galbenul si verdele erau culorile populare in timp ce purpura, foarte scump, ajungea doar la cei bogati. Arheologii au descoperit faptul ca evreii perioadei, din trei culori de baza ( galben - sofran, albastru-indigo, rosu de alizarina) puteau obtine 34 de culori diferite. Cum soarele era dogoritor capul, gatul si ochii erau protejate cu un acoperamant pentru cap, la barbati o panza patrata, impaturita pe diagonala si fixata cu o banda de lana impletita, permitand faldurilor sa acopere gatul. Uneori purtau o calota cu un sal fin de lana deasupra, mai ales la rugaciune. Femeile purtau un val care le acoperea capul si umerii, si care era, uneori, tras peste fata. In perioada NT majoritatea femeilor aveau capul acoperit in public.

Femeile foloseau fard de pleoape negru, produs prin macinarea mineralelor in ulei sau rasina, atat pentru protejarea ochilor de soare cat si de frumusete. Se folosea rujul, iar pentru unghii se folosea vopsea rosie din henna. Oxidul rosu de fie era folosit ca fard de obraz. Parfumul, extras din flori, seminte, ierburi si fructe, erau adaugat in ulei si frictionat pe piele pentru a o calma si pentru a folosi si ca un fel de deodorant. Parfumurile foarte importante erau foarte scumpe si se tineau in vase de alabastru, fiind considerate o mica avere a familiei.

In general barbatii evrei aveau parul lung. Unii il impleteau si altii il taiau, majoritatea barbatilor aveau barba dar in perioada NT multi purtau parul tuns si adoptasera obiceiul barbieritului.Femeile isi impleteau parul sau il ondulau, prinzandu-l cu piepteni de fildes. Parul era considerat provocator dpdv sexual si prin urmare erau destule restrictii pentru a putea fi purtat neacoperit. Colierele, bratarile (pentru maini si glezne) si inelele (pentru urechi, nas si degete) erau purtate de evrei la ocazii speciale, precum nunta. Bijuteriile erau facute din aur, argint, in care se montau alte pietre pretioase sau semipretioase. In majoritatea covarsitoare a situatiilor doar cei bogati aveau acces la acest tip de lux si diversitate. Din fildes se sculptau piepteni si brose, purtarea bijuteriilor nefiind interzisa ci doar purtarea lor ostentativa.

Pescuitul in vremea Noului Testament. In perioada nou testamentara o infloritoare ocupatie a pescuitului exista deja in Palestina, in jurul Marii Galileei, in care se gaseau 14 soiuri de pesti, dar predomina tilapia, crapul si sardelele. Pestele a devenit o parte importanta a regimului alimentar iar pestele din Galileea era trimis pe piata de profil din marile orase sau era exportat, impreuna cu sosul de peste, chiar la Roma sau in Spania. Importanta pescuitului in economia galieeana este reflectata de toponimele vremii: Betsaida (adica casa pestelui) ; Taricheae ( adica orasul pestelui conservat). Excavatiile arheologice din Betsaida au scos la lumina ample vestigii ale unor case din vremea Mantuitorului , in care s-au gasit echipamente de pescuit. In Marea Moarta pescuitul era imposibil,apa fiind prea sarata, iar profetul Ezechiel a intrezarit regenerarea ei doar in Imparatia mesianica.

Pescarii, precum Petru sau Ioan, aveau o viata grea si de multe ori isi petreceau toata noaptea pe lac. Dimineata, cand se intorceau, pestele erau era sortat si curatat iar navoadele trebuiau spalate, uscate si reparate. Pestii buni erau pusi in cosuri, pentru a fi dusi la piata, fiind de regula sarati pentru ca sa nu se strice. Cu o parte din ei se prepara sosul de peste iar pescarii isi opreau, de regula, doar partea cea mai mica si modesta din peste pescuit, restul trebuind sa fie vandut pentru subzistenta. Pescuitul pe Marea Galileei era periculos, deoarece furtunile se iscau din senin, cand vantul batea prin vaile abrupte din jur, cum ar fi trecatoarea Arbel, producand deodata furtuni violente. Cateodata erau atat de teribile incat ii ingrozeau pana si pe pescarii cu experienta. Pescarii, de multe ori, se asociau pentru a putea cumpara o barca, apoi lucrau in parteneriat, precum Petru, Iacov si Ioan. Cand Ioan relateaza ca Petru a numarat 153 de pesti la pescuirea miraculoasa de dupa Inviere , textul biblic a pastrat o practica uzuala a pescarilor, numaratul efectiv al pestilor prinsi, ca sa-i poata imparti insa numarul a fost atat de mare incat s-a dorit consemnarea luni, fiind cu mult peste o medie obisnuita. Pescuitul se realiza cu harponul, cu firul si carlig, prin aruncarea si tragerea navodului. Ultima metoda era foarte interesanta intrucat se putea realiza astfel: un navod mai mare,de aprox 450 m, cu plute in partea de sus si greutati in partea de jos, tras intre doua barci sau intre o barca de pe lac si niste barbati de pe tarm. Se prindeau pestii in el, apoi navodul era ridicat in barca si tras la tarm.

Tamplarul . Atat Iosif cat si Iisus au practicat stravechea meserie de tamplar (gr. tekton). Un lucrator priceput in prelucarea lemnului ( ebr. haras 'esim) facea toate lucrarile de tamplarie necesare in constructii, facea acoperisuri, ferestre, usi sau scari. El confectiona deasemenea mobilier- paturi, scaune, mese, scaunele pentru picioare. Tamplarul confectiona si utilaje agricole, cum erau plugul, jugul si unelete pentru treierat, sau scanduri si instalatii de irigat. Tamplarul avea mai multe unelte specifice: o unealta pentru marcat (sered), compasul sau unealta de impartit (maqsu'a) barda mica (ma'asad) fierastraul de fier, pilele, burghiul si ciocanul de lemn (halmut) dar si ciocan normal (maqqaba) sau diferite tipuri de dalti. Se foloseau inclusiv cuie cat si imbinari de lemn, iar in perioada romana erau folosite diferite tipuri de rindele de lemn. Prelucrarea fierului a fost invatata de la filisteni, secretele vopsirii de la fenicieni, iar arta producerii sticlei a fost importata din Tir.