[cristiboss56]

《Una dintre cele mai grele incercari la care poate fi supusa persoana umana este sa-si recunoasca micimea, atunci cand se afla in fata unei persoane cu viata morala inalta. Iti trebuie o mare doza de smerenie ca sa accepti, de pilda, sa te retragi din fata unui luminator care urca la zenit, sa te impaci cu gandul ca tot ce a fost in trecut se va schimba sub actiunea unor noi forte.

Era un om cu o natura puternica, putea sa “intre in competitie” cu Hristos, sa atraga de partea sa multimile usor de convins si sa apara ca intemeietor al unei noi invataturi, ca “sef” al unei noi “scoli”. Dar o asemenea intentie era departe de Ioan Botezatorul. Cautand sa atraga atentia de la persoana sa, va arata cu evlavie spre Hristos, “Mielul lui Dumnezeu Cel ce ridica pacatul lumii“. Considerandu-se doar un prevestitor al Mantuitorului, s-a multumit doar sa-I proclame aparitia, ascunzandu-se apoi din calea Sa, asemenea luceafarului care dispare la aparitia soarelui. A inteles indata maretia venirii Mantuitorului si, in acea clipa, tot ce tinea de propria sa persoana a disparut. Asemenea unui cedru magnific, rapus de trasnet, a cazut la picioarele lui Hristos, zicand: “Acela trebuie sa creasca, iar eu sa ma micsorez”.

Sa invatam de la Inaintemergatorul deplina smerenie, pentru ca in orice pozitie publica ne-am afla, sa putem ajunge a ne uita pe sine si a fi gata sa cedam locul altuia. Sa avem in vedere in primul rand scopul pe care suntem chemati sa-l slujim, catre care tindem, sa nu ne impedicam de amanunte, care, de cele mai multe ori se transforma in mari piedici.

Ce bine ar fi Sfantul-Ioan-Botezatorul--detaliusi ce mare folos ar rezulta pentru munca obsteasca daca in aceasta chestiune n-ar interveni calcule personale, porniri meschine, din pricina carora poate fi ratata adesea o cauza importanta!

Sa urmam exemplul Inaintemergatorului, sa fim mereu gata sa trecem in umbra, sa ne bucuram de succesul altuia, sa nu ne stea gandul la propria noastra marire. Sa nu ne lasam sa ne patrunda in inima duhul cel rau al zavistiei, sa ne rugam Domnului sa trimita asupra noastra darul renuntarii de sine si al uitarii de sine. Sa ne aducem mereu aminte ca preocuparea de capetenie a lui Ioan era sa arate catre Hristos, iar cea mai de seama marturie pe care a facut-o despre El a fost: “Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel Ce ridica pacatul lumii“ (Ioan 1, 29).

El arata catre Hristos, ii trimite pe oameni la Hristos, se bucura pentru Hristos, vestind solemn: “Tatal Il iubeste pe Fiul si pe toate acestea le-a dat in mana Lui” (Ioan 3, 35). Fie ca si inima noastra sa marturiseasca aceasta! Sa-L preaslavim pe Hristos cu buzele noastre si cu viata noastra, pentru ca “sa fie El Cel dintai intru toate” (Coloseni 1, 18), si pentru ca noi sa ne micsoram, iar El sa creasca.》

(din:“Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu – 366 Cuvinte de folos pentru toate zilele anului“, Editura Sophia, 2008)