View Single Post
  #618  
Vechi 18.02.2019, 12:37:28
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

"Cât de nerecunoscător sunt eu față de Tine, Dragostea mea"
În zori, când mă trezesc, gândurile mele cuviincioase zboară direct la Tine; cele dintâi avânturi ale sufletului meu se îndreaptă către zâmbetul Tău; prima șoaptă din urechea mea este numele Tău, cea dintâi surpriză cu care mă întâlnesc ești Tu, lângă mine.
Ca un băiețaș după ce a avut un coșmar și care-și îmbrățișează mama, bucurându-se că visul nu l-a despărțit de mama sa, la fel și eu, când mă trezesc, Te îmbrățișez și mă bucur deoarece călătoria mea în somn nu m-a îndepărtat de mâna Ta.
Cât de nerecunoscător sunt eu față de Tine, Dragostea mea! Rușinea mă cuprinde fiindcă am fost nerecunoscător față de Tine. În timp ce Tu nu Te desparți de mine nici o clipă, eu mă despart de Tine în somn ori în vis. De aceea nu sufăr somnul și moțăiala și mă minunez de cetele cerești care nu-și iau ochii de la Tine zi și noapte.
Somnul mă face să fiu plictisit, dar Tu mă odihnești. Nu există odihnă pentru cel plictisit dacă acesta nu se uită la Tine, și nici dulceață pentru cel amărât dacă acesta nu discută cu Tine, nici sănătate pentru cel bolnav dacă acesta nu-Ți atinge mâna, nici curăție pentru cel necurat dacă unul ca acesta nu se îmbăiază în lumina Ta.
Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote