[Moroco]

1. Era unul care s-a nemulțumit și a cerut de la Dumnezeu să-i dea o cruce mai mică, mai ușoară că nu mai putea duce atâtea.

Părintele l-a dus întro încăpere plină cu tot felul de cruci de sfinți, de părinți, de drepți, de creștini, de călugări, de mireni, de tot felul de oameni. Omul văzându-le caută el ce caută și găsește așa o jumate de cruce, mică cât un bob de orez și se luminează. Zice: iată părinte, vreau să mă și smeresc, roagă-L pe Dumnezeu să mi-o schimbe pe asta pe care o am acuma și să mi-o dea pe aia mică fiindcă nu mai pot să rabd și vreau să mă și smeresc.

Se aude un îngeraș: Domnul vă răspunde că nu poate asculta rugăciunea părintelui... pentru că jumătatea aia de cruciuliță mică cât un bob de orez e defapt crucea de azi a omului nostru. A avut o cruce mare și frumoasă ca orice creștin însă a ajuns așa de mică din cauza ”smereniei”.

2. Omul nu-și dă seama niciodată de realitate, se plânge că e singur și că a fost singur toată viața lui și suferă și se nemulțumește. Domnul îi zice: uită-te îndărăt. Da Doamne, văd că sunt două perechi de urme, dar de ce atunci când îmi era mai greu a rămas doar o singură pereche? De ce m-ai părăsit Doamne tocmai când îmi era cel mai greu, de ce m-ai lăsat singur tocmai când am avut cele mai mari probleme și încercări? Dragul Meu, nu vezi că urmele alea-s un pic mai adâncite? De ce Doamne? Păi, pentru că tu n-ai mai rezistat, te-ai pierdut și ai căzut de fiecare dată iar Eu ce era să fac? Te-am purtat în brațe până a trecut greul.

Deci nu contează cât de mare și grea îți este crucea ci cât de îndelungă și frumoasă îți este răbdarea.

(Nu-i astăzi ci în Cer e peste 13 zile sărbătoarea sfinților părinți Ioachim și Ana. Frumoasă a fost crucea și răbdarea lor căci au fost auziți de Dumnezeu și drept mulțumire au dăruit fetița, rodul iubiri lor, lui Dumnezeu. Dragostea și răbdarea lor nu este una egoistă. Cu sacii în căruță, cine s-ar mai fi ținut de Cuvânt?)