Stătea Maica-ndurerată
lângă cruce-nlăcrimată
pe când Fiul suferea.
Inima-i adânc rănită,
sfâșiată, chinuită,
o pătrunse sabia.
Vai, ce tristă și mâhnită
fu acea Neprihănită,
Născătoarea lui Cristos.
Maică sfântă, ce mâhnire
când vedeai în chinuire
pe-al tău Fiu prea glorios.
Cine nu ar plânge oare
când pe Sfânta Născătoare
ar vedea-o-n chinul greu?
Să nu simți compătimire
lângă Maica-n grea mâhnire
suferind cu Fiul său?
Pentru-a lumii mari păcate,
Fiul ei e dat la moarte
și sub bice sfâșiat.
Vede-n chinuri cum se frânge,
cum își varsă al său sânge,
până sufletul și-a dat.
Mamă plină de iubire,
dă-mi și mie-a ta simțire,
cu-al tău chin să plâng și eu.
Inima-mi în veci să ardă
de iubirea cea mai caldă
către Omul Dumnezeu.
Mamă, mă învrednicește,
rănile-mi întipărește
ale Celui Răstignit.
Eu l-am osândit la moarte
și de chinuri să n-am parte
când pe cruce-l văd rănit?
Vreau să plâng și eu cu tine,
cât trăiesc să fie-n mine
Răstignitul cu-al său chin.
Sufletu-mi te însoțește
și cu tine el dorește
să împartă-al tău suspin.
Tu Fecioară-ntre fecioare,
mă primește-ndurătoare
să plâng chinul tău nespus.
Mamă, dă-mi izvor de lacrimi,
ca să plâng aceste patimi,
răni și moarte-a lui Isus.
Rănile-i să mă rănească,
sângele-i să mă-ncălzească,
crucea lui să o sărut.
Iar când moartea stă la pândă,
Maică, scapă-mă de-osândă,
nu lăsa să fiu pierdut.
Doamne-n ceasul agoniei,
fă prin rugile Mariei
pe dușmani să-i biruiesc.
Iar când trupu-mi va fi rece,
fă ca sufletu-mi să plece
în triumful cel ceresc !
|