Pentru calator:
Nu cred ca indiferenta este o solutie in astfel de cazuri.
Si eu am avut tendinta sa cred ca ceea ce posteaza Stefan aici este fals si lipsit de substanta, dar mi-am amintit de o prietena careia i-a murit copilul - sinucidere - la 16 ani. Nu stiu cati ani are Stefan, dar cred ca e un copil, totusi, dupa cum pune problema. In fine, cert e ca si acel copil cerea ajutor, dar sa nimeni nu-i dadea atentie, toata lumea ii spunea ca nu are ce face, de ce se gandeste la astfel de lucruri si gata.
Nu sunt de acord nici cu faptul ca daca ai ganduri sinucigase o faci chiar daca ai in fata o gramada de oameni. Cati s-au aruncat de pe bloc ziua in amiaza mare cand era circulatie, hai sa fim seriosi?! Sa-ti spun cum s-a spanzurat copilul? Era cu prietenii afara si se pregateau sa plece in oras cand el s-a razgandit si s-a intors acasa. Unul dintre prieteni, care era mai apropiat de el s-a prins, dar din pacate prea tarziu. Cand s-a intors acasa deja o facuse. Ce sa-ti spun? Crezi ca lor nu le e frica de moarte? Sunt ferm convinsa ca da, tocmai din acest motiv cer ajutor, dar de cele mai multe ori nu stim sa decodam ceea ce ei ne transmit sau ne e frica sa luam atitudine in astfel de cazuri.
Din cate am inteles din prima postare a lui Stefan, el nu o are alaturi nici pe mama lui si iti spun ca daca ar face pasul asta Stefan, stii ce ar spune? Ca, da, i-a spus ca se va sinucide, dar nu il credea in stare, sau poate va spune, nu, nu mi-a spus niciodata asa ceva. Pentru ca in momentul in care s-a dus la ea si i-a spus reactia a fost: "Ce ma ameninti?" Asta e reactie de MAMA?...
Sunt de acord ca sunt oameni carora le place sa li se planga de mila, tocmai de aceea, dupa parerea mea Stefan ar trebui sa se infurie si sa-si spuna, gata, de acum sunt pe picioarele mele si fac ce imi place. Eu il sfatuiesc sa-si gaseasca o ocupatie, un curs ceva care sa-l scoata din cotidian si cred ca va fi bine.
Doamne ajuta!
Ioana
|