[sergey]

Cu binecuvântarea Prea Sfinţitului DIODIM,
episcopul de Anadâr şi Ciukotka

„Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cu şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa”(Evrei XIII, 7)

SAREA PĂMÂNTULUI

Filmul întâi

Protoiereul

NICOLAE RAGOZIN

Ţinutul Perm.

Acesta a fost cândva un ţinut păgân, apoi fără credinţă. A dat Rusiei apostolii şi preacuvioşii săi, iar în prezent a strălucit prin mucenicii şi mărturisitorii săi.

Cu bucurie ne amintim de aceste lucruri în prezent.

Atunci când poporul acestui ţinut vieţuia în credinţă, era credincios, atunci şi Domnul Dumnezeu proceda cu acest popor după cum proceda cu un cuvios.

Cu cel cuvios, cuvios vei fi, ne spune Sfânta Scriptură.

Iar atunci când s-a îndepărtat de Dumnezeu, şi a alergat după fantoma roşie, Domnul Dumnezeu a procedat cu el după viclenia sa, dându-i să bea din plin din cupa păcatului.

Atunci Permul a lăsat despre sine amintiri întunecoase, ca un ţinut de revoluţionari, comisari şi rebeli, ţinutul lagărelor şi aşezărilor de deportaţi.

Şi doar o mână de credincioşi mai rămăseseră credincioşi lui Hristos, urcând pe cruce şi luând pe umerii săi povara bună pe care trebuiau să o ducă toţi.

Aceştia o poartă până în prezent, aceeaşi mână, iar toţi ceilalţi mănâncă, beau şi se veselesc.

Astfel şi rămâne ţinutul Perm. Ca o sfântă în mijlocul ticăloşiei.

Prima noastră istorisire este despre protoiereul Nicolae Ragozin.

Acesta a fost nevoit să locuiască în astfel de timpuri.

A fost educat să vieţuiască în evlavie, dar a fost nevoit să vieţuiască în mijlocul lipsei de evlavie.

Dar tocmai acest fapt a format în el curajul şi hotărârea de al sluji doar pe Hristos.

Părintele Nicolae s-a născut la data de 12 decembrie 1898, în ţinutul Perm, într-o familie săracă de ţărani, părinţii săi numindu-se Gurian şi Matrona.

A absolvit trei clase la Şcoala bisericească din parohie. De la vârsta de unsprezece ani a început să înveţe meşteşugul de cizmar. În anul 1917, s-a căsătorit, iar în curând, la vârstă de 19 ani, a fost recrutat în Armata Roşie. La întrebarea, din ce cauză s-a dus în Armata Roşie, părintele răspunde mai târziu: „Cunoşteam din Scriptură, că cei „roşii” vor învinge”.
Insă părintele Nicolae nu a vărsat nici o picătură de sânge omenesc pentru că pe tot parcursul serviciului militar a muncit la cizmărie.

Întorcându-se acasă, nu a intrat în colhoz, a avut două fiice, iar pe noua putere o considera ca fiind permisă de către Dumnezeu pentru păcatele noastre.

În anul 1920, a făgăduit să-i slujească Domnului Dumnezeu, dar a reuşit să îndeplinească acest jurământ doar după cel de al Doilea Război Mondial.

Nu a fost luat pe front din cauza afecţiunii grave a inimii de care suferea.
Iubea biserica şi o frecventa foarte des, fără să-i fie frică de prigoană.

Începând cu anul 1953, a activat în calitate de dascăl, iar peste alţi doi ani, la vârstă de 57 de ani, a fost hirotonit preot de către Arhiepiscopul Ioan Lavrinenko, şi a fost trimis în localitatea Ciusovskie Gorodki, să slujească în Biserica „Hramul Tuturor Sfinţilor”, unde a slujit până la sfârşitul vieţii sale.

A fost un mare postitor, neagonisitor şi om al rugăciunii.

Nu începea Sfânta Liturghie până când nu se vor mişca de la sine şi nu se vor ridica în văzduh acoperămintele potirelor liturgice. Acest fapt reprezenta un indiciu clar al prezenţei harului.

Odată l-au văzut pe părinte ieşind din biserică după liturghie şi a început să se ridice în aer. S-a ridicat la mare înălţime deasupra bisericii, aproximativ la înălţimea unui bloc cu patru etaje. Atât de mare rugător era!

Maica Arsenia (ŞUMILOVA)

Cred că aveam pe atunci şaptesprezece ani. Vârsta asta o aveam. Am văzut în vis că mă aflam undeva în pădure, erau câţiva oameni, şi ridicând capul am văzut pe cer o cruce, o cruce foarte mare şi largă, care cuprindea tot cerul. Şi am văzut ceva ce semăna cu pietrele strălucitoare. Bineînţeles că auziserăm de la mama mea, că mai întâi se va arăta crucea, iar apoi Dumnezeu va veni să judece. Şi în somn fiind am strigat: „Domnul vine să judece. Va fi o Înfricoşătoarea judecată”. Şi am auzit pe cineva spunându-mi din dreapta: „Nu. Încă nu va veni să judece, ci aceast lucru se întâmplă pentru tine”. Şi am răspuns: „Cum adică pentru mine?” M-am mirat mult: „Cum adică este pentru mine? Cum o voi lua? Nu sunt în stare nici măcar să o pot lua, nici în cameră, nici în apartament, nicăieri”. Şi persoana din dreapta mea a tăcut. Apoi a întrebat: „Îţi place?”. Am răspuns: „Da, îmi place”. Şi iarăşi m-a întrebat: „Păi o vei lua?”. Şi eu am fost de acord, am zis: „Da. Am să o iau”.

Maica povestea, că înainte de venirea sa, părintele s-a trezit şi a zis: „Va veni la mine o persoană nouă. Trebuie să o primesc între fiii mei duhovniceşti”.