Iartă-mă ca parafrez, dar chiar e minunată "povestioara"
"- Pe Tatăl? Pe Dumnezeu? Tu crezi în Tatăl? În Dumnezeu? Și după tine, unde ar putea El să fie?
- Păi, oriunde, în jurul nostru. Doar trăim în El și prin El. Fără El, nu am fi deloc.
- Eu nu cred asta! Eu nu am văzut nicicând, niciun fel de Dumnezeu, așa că e evident că nu există!
- Dar, uneori, când suntem în liniște, Îl auzim cum ne cheamă, simțim cum ne mângaie lumea din jurul nostru. Știi, eu cred că viața adevărată ne așteaptă abia de acum încolo!"
Liniștea, tăcerea și rugăciunea inimii vor arăta și inutilitatea "cordonului ombilical" pentru Viață (să vedem doar posturile sfinților, ei gustă deja parțial ceea ce vor gusta cu "gura duhovnicească"după naștere). Aici, e drept, e doar pregătirea pentru Viață. "viața adevărată ne așteaptă abia de acum încolo!" Problema e dacă vrem să renunțăm la cordonul ombilical ("marile noastre averi" folosite spre hrană - aspectul material al vieții, dar și spiritual al vieții noastre) sau vrem să ne legăm de el și să murim la NAȘTERE (întru Domnul) sau să murim la MOARTE (fără Tatăl, fără Dumnezeu).
|