[CristianR]

O temă adesea întâlnită în predicile părintelui - Omul, creat după chipul lui Hristos:

Cuvântul, adică Fiul lui Dumnezeu, Care e totodată Cuvântul şi Chipul Părintelui Ceresc; precum am învăţat noi, mereu, că Părintele Ceresc este Protochipul, Fiul este Chipul Părintelui Ceresc iar noi suntem după chipul Părintelui. Asta este rânduiala. Nimeni să nu zică despre sine că e chipul lui Dumnezeu; chipul este Unul: Dumnezeu-Cuvântul. Iar noi, cei mulţi, după al Unuia chip al Părinteleui Ceresc, Fiul lui Dumnezeu. Şi trei sunt în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul, şi Aceşti trei, una sunt. După chipul acestei unităţi, şi noi, cei mulţi, una să fim.

Un proiect precede fiecare om și fiecare făptură. Omul este proiectat după chipul lui Dumnezeu:

Învăţătorii pământului care s-au învrednicit de darul cunoștinței, dar al Duhului Sfânt, mărturisesc faptul că în fiecare dintre noi, şi în toată făptura, e mai întâi un proiect, o raţiune dumnezeiască; căci toate prin Dumnezeu Cuvântul s-au făcut. În fiecare făptură e o raţiune divină, iar în om - un proiect mai complex. Căci atunci când Dumnezeu Tatăl a rostit în sfatul Sfintei Treimi: “Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră”, luând apoi ţărână din pământ şi plămădind pe om, a suflat în el suflare de viaţă. Din această suflare de viaţă, din acest har, a zidit Dumnezeu sufletul lui Adam ca vas, ca templu, ca tron dumnezeiesc. A suflat în Adam suflare de viaţă, întipărind în el chipul Său; căci Tatăl tot prin Fiul a insuflat în Adam chipul Său, pe care Duhul Sfânt îl zidea, învăluindu-l în lumină… A insuflat în noi proiectul după Chipul Lui.

În proiect (sufletul, conştiinţa) sunt schiţate trăsăturile Chipului; aşa încât din proiect, neîncetat, se desăvârşeşte Chipul, care este în proiect aşa cum în ghindă e stejarul în toată măreţia lui (dar să aibă condiţiile prielnice creşterii).

A-L cunoaște pe Dumnezeu din făpturile (lucrurile) Sale, care sunt urmele Sale în Creație:

Spunea un filosof: “Realul e raţional şi raţionalul e real”. Nu zicea greşit. Dar ce înseamnă “a privi lumea în raţionalitatea ei”? Înseamnă a vedea în fiecare făptură un sens, un rost.

...și împărtășirea de harul Său, ce vine dintr-o astfel de cunoaștere:

Dar dacă simţi că atingi raţiunea divină, Logosul, sensul, dumnezeiescul, te împărtăşeşti de harul veşniciei şi birui muritorul din tine; simţi nemuritorul, harul cel fără de moarte, lumina aceea a cărei strălucire nu se stinge.

Despre modul în care se cuvine a face mustrarea/ îndreptarea cuiva:

În dumnezeiasca Evanghelie, al cărei cuvânt îl reluăm, ni se spune: “De-ţi va greşi ţie fratele tău, mustră-l...”- în iubire; în iubire să-l mustri, nu aşezându-te pe tine deasupra lui ca un învăţător (Unul este Învăţătorul, a spus Mântuitorul: Hristos), ca un domn peste el (Unul este Domnul); ci în smerenie, simţind el că vrei să-l ajuţi. În smerenie îl povăţuiesc pe fratele meu; dacă nu mă ascultă mai iau doi, trei colegi şi îl supun la întrebări şi ascultare. Căci după cuvântul Scripturii, în mărturia a două sau trei spuse stă tot adevărul.