În prealabil postat de Petru7
Dacă le combini ajungi la ideea că pe o cale mergi în suferină dar și pe calea contrară ajungi tot în suferință, la fel cu căile laterale, strâmb în stânga e greșit, strâmb în dreapta e greșit deci o să alegi calea ”aurită” de mijloc care firește că e ispita supremă, fie stai pe loc fie mergi între cele două căi așa că o să mergi în cea mai mare ispită. Cumulând deci învățătura asta ”echilibrată”, ”cumpătată”, ”înfrânată” pe care o deprinzi nu prin ascultare și Credință de la Tatăl Ceresc sau de la sfinții părinți ci de la eusingur și de la duhurile demonice ajungi la concluzia deprimantă că greșești pe orice cale și vrei să nu te mai miști și apoi înțelegi că și așa e greșit, a sta și a nu mai merge pe nicio cale. Deci învățătura ta care se aplică inclusiv, credinței, iubirii, ascultării este de a fi un om de mijloc deoarece extreismul e socotit ca un rău, adică un om mediocru, un om cu normă, cu rație, adică un om normal și rațional, adică un om ce face toate păcatele și merge pe toate căile însă cu moderație, cu socoteală, și astfel devine un om extrem de păcătos și de desfrânat și în același timp mediocru în sfințenie, iubire, credință ascultare pe baza acestei învățături pe care o practică nu de la Tatăl care a poruncit înfrânarea ci împreună cu eusingur sau demonii căci nu e nevoie de niemni decât de multe reîncarnări ca să ajungi la concluzia statului pe loc sau a mergerii înainte și înapoi sau în părți puțin câte puțin nepricepând că așa ajungi cel mai defrânat și cel mai păcătos și cel mai nedesăvârit. Deci iată că ăn teoria lor la finalul tuturor reîncarnărlor tale, învățînd din greșelile tale ca să eviți suferința o să ajungi cel mai păcătos, desfrânat și rău care nu a făcut nimic bun cu sufletul său căci și l-a băgsat în necredință. Acest căldicel lipsit de credință este scuipat afară de Domnul Hristos din gura sa căci ăsta este omul nou comunis cu față umană care nu are credință și nici curaj ci este închis în infernul măsurii și raționalității, în infernul căii de mijloc și al cumpătării căci starea asta lipsită de greșeli și de suferință, căreia ăși supune viața și mintea și-a lucrat-o eusingurul ca un om singur deci în lipsa lui Dumnezeu iar asta e dezbinare și îndoială căci pui greșala și suferința ca un dumnezeu-idol mai sus și mai mare decât Calea-Hristos ce duce la împăcarea cu Dumnezeu, nepricepând că dezbinarea de IUBIRE e adevărata suferință și greșală.
Nu este totuna și nu poate fi numită reîncarnare deoarece învierea presupune să te întorci acasă ca fiul risipitor, să revii în firea divino-umană, să fii în unitate cu Iubirea Tatălui și a Duhului lucrând ascultarea cu sfințenie prin Hristos, prin Credință, prin urmare pe Cale, pe când reîncarnarea presupune o stare de lipsă de iubire, lipsă de unitate, lipsă de sfințenie și mai ales lipsă de Credință în Dumnezeu, în Adevăr, în Iubire, lipsa lui Hristos-Calea cea dreaptă a Credinței.
N-am spus că ai zis că e răi ci am mărturisit eu că nu mai cred în reîncarnare și în budism sau în teoriile lume-eurilor asiatice cu religiile lor ci în Domnul Iisus Hristos (Unsul și Trimisul Domnului și în unșii și trimișii Lui)
Așa este, ai mare dreptate, mândria și fala feței palide care-și lucrează toată ziua turnul babilonic al fețelor, de parcă n-ar avea față, cer, sau credință, de parcă nu le-ar da Dumnezeu dacă cer, e nenorocirea cu care păcălesc fetele ca să slujească la idoli.
Deci n-aș vrea să mă mândresc cu roadele pământului bun în care a aruncat Semănătorul sămânța Credinței ci să-mi recunosc jocul ”iubirii” și lucrul infernal la fața palidă de om și atât, de fiu al păcatului pentru ca să pot să ies din minciună și să reintru în Duhul Adevărului și acolo să pot să iubesc așa cum ne-a învățat Tatăl prin trimișii și unșii Săi.
|