[geo.nektarios]

[SIZE=4]Locul de obarsie. Raspandirea. Documentele in care gasim formele vechi ale Liturghiei Sfantului Iacob.[/SIZE]
[SIZE=4]Liturghia atribuita Sfantului Iacob este, fara indoiala, Liturghia crestina cea mai veche,. Liturghia Bisericii primare din Ierusalim. Marturii directe si indirecte si mai ales Traditia bisericeasca atribuie, in unanimitate, Liturghia care se oficia in Biserica de la Ierusalim Sfantului Iacob, care este autor cel putin pentru "inceputurile si contururile ei". [/SIZE]
[SIZE=4]In vederea stabilirii originii Liturghiei Sfantului Apostol Iacob, vom spune mai intai ca ea este cunoscuta si sub denumirea de Liturghia Bisericii din Ierusalim, caci de acolo a plecat prima ei forma, pe care dupa aceea au luat-o ca model toate Bisericile locale de mai tarziu. Originea ierusalimiteana a acestei Liturghii este atestata nai ales in asa-numita "Liturghie clementina", descrisa in cartea a opta a Constitutiilor Apostolice, care nu este decat una dintre formele vechi, locale, in care ni s-a transmis Liturghia Sf. Iacob. Intr-una din ecteniile acestei Liturghii, primul episcop pomenit nominal, pentru care Biserica se roaga, este "episcopul nostru Iacob si parohienii lui". Este vorba de Sf. Iacob, primul episcop al Ierusalimului, care fara indoiala este cel mai indicat sa fi avut un rol de seama in alcatuirea unei prime Liturghii, folosita de colegiul tuturor apostolilor, mai intai la Ierusalim, de unde au dus-o cu ei in toate Bisericile locale infiintate si organizate de ei, dupa dispersarea din Ierusalim, pentru predicarea Evangheliei. [/SIZE]
[SIZE=4]De la Ierusalim, Liturghia Bisericii primare a fost transplantata mai intai prin Sf. Pavel si ucenicii sai la Antiohia, care va deveni in curand cel nai important centru misionar al crestinismului si cel mai important centru cultural si politic al Imperiului roman de rasarit din primele trei-patru secole. Aici, ea a primit de fapt, o dezvoltare treptata, datorita influentei si prestigiului cultural-bisericesc si politic al Antiohiei, s-a raspandit, treptat, in intreg cuprinsul patriarhatului Antiohiei, adica in toata Siria si Asia Mica. Ea a devenit, cu alte cuvinte, Liturghia reprezentativa a ritului liturgic pe care il numin "antiohian".[/SIZE]
[SIZE=4]Din nefericire, manuscrisele cele mai vechi care pastreaza randuiala acestei Liturghii provin abia din sec. X-XII si ele ne transmit o forma mult evoluata a ei, cu dezvoltari si influente provenite de la Liturghiile mai noi, formate intre timp. Forma veche a ei, care era in uz aproximativ prin sec. IV-V, se poate reconstitui insa, partial, cu ajutorul unor documente literare din aceasta epoca, in care gasim descrieri sau explicari ale ei. Astfel, cea mai completa descriere, cu textele rugaciunilor rostite de preot (arhiereu) si ale ecteniilor rostite de diacon, este cea din Constitutiile Apostolice, amintite mai inainte, care reprezinta, de fapt varianta cea mai pura si fidela a ritului aritiohian, a carei descriere se datoreste unui autor necunoscut, de origine siriana, de prin a doua jumatate a sec. al IV-lea, identificat de unii cu ereticul Eunomie. Ea ea are avantajul ca, spre deosebire de formele mai tarzii ale Liturghiei Sf. Iacob transmise in manuscrise, oglindeste o forma care era uzuala prin partile Siriei spre sfarsitul sec. al IV-lea si a ramas nemodificata.[/SIZE]
[SIZE=4]O alta varianta, tot siriana si tot atat de dezvoltata, dar probabil putin mai tarzie (inceputul sec. al V-tea) decat cea de mai inainte, este Liturghia descrisa intr-o alta randuiala bisericeasca veche, care poarta denumirea de "Testamentum Domini (nostri Jesu Christi)".[/SIZE]
[SIZE=4]Pe la mijlocul sec. al IV-lea (348), la Ierusalim, Sfantul episcop Chiril descrie si explica, in Cateheza ultima din cele 13 ale sale (Cateheza a V-a mistagogica), Liturghia credinciosilor, asa cum se oficia ea prin acele parti atunci, adica tot o forma a vechii Liturghii a Sf. Iacob.[/SIZE]
[SIZE=4]Acelasi lucru face, pe la inceputul sec. al V-lea, Episcopul Teodor al Mopsuestiei (+ .428) in Catehezele sale baptismale, explicand Liturghia sirienilor rasariteni. Texte izolate din rugaciunile aceleiasi Liturghii si mentiuni sau aluviuni incidentale la forma ei de la Antiohia spre sfarsitul sec. al IV-lea gasim si in unele din Omiliile exegetice ale Sf. Ioan Gura de Aur, iar pentru forma folosita prin partile Asiei Mici, cam in aceeasi vreme, ne dau informatii si unele din canoanele (in special can. 19) sinodului local de la Laodiceea, tinut intre 362-381. Fericitul Ieronim (+420) citeaza, in greceste, o expresie din Liturghia Sf. Iacob: "Sacerdotum quottdie ora concelebrant, quod in lingua nostra dicitur qui solus es sine peccato".[/SIZE]
[SIZE=4]Liturghia Sfantului Iacob a fost cea mai raspandita dintre Liturghiile vechi. In secolele IV si V era folosita aproape in tot Rasaritul (Siria, Palestina, Asia Mica) si apoi in Grecia. La sfarsitul sec. al VII-lea, Parintii sinodului quini-sext (can. 32) o amintesc ca pe, Liturghia normala a Rasaritului crestin, concurata fiind numai de cea a Sf. Vasile. Precum vom arata putin mai tarziu, din ea au derivat toate Liturghiile ulterioare folosite azi la Sirienii de vest si de est. In Asia Mica si Grecia ea a dat nastere Liturghiilor mai noi, a Sfantului Vasile cel Mare si cea a Sfantului Ioan Gura de Aur (Liturghiile bizantine), care i-au luat curand locul. In Ierusalim era inca in intrebuintare in sec. al IX-lea, iar in restul Orientului ortodox (Siria apuseana si cea rasariteana) s-a mentinut pana prin sec. XII, dupa care a fost inlocuita definitiv, la ortodocsi cu Liturghiile bizantine.[/SIZE]
[SIZE=4][/SIZE]