[geo.nektarios]

[SIZE=4]Versiunile vechi ale Liturghiei Sfantului Iacob si Liturghiile derivate din ele.[/SIZE]
[SIZE=4]Limba originala in care s-a savarsit de la inceput Liturghia Sf. Iacob a fost cea greceasca. Dar incepand cel putin de prin sec. III-IV, in regiunile cu populatie de origine siriana, ea a inceput sa fie tradusa si folosita si in limba siriaca, pentru populatia de la sate, care nu stia greceste, iar la orase se savarsea mai departe, in greceste. [/SIZE]
[SIZE=4]Dupa despartirea Bisericilor monofizite si nestoriene (dupa 451), redactia greceasca a ramas sa fie folosita numai de catre ortodocsii din vechile patriarhate, al Ierusalimului si al Antiohiei (numiti de catre monofiziti si melchiti, adica partizani ai imparatului de la Bizant); acestia au tradus-o si ei in limba siriaca veche, intrebuintand-o pana prin sec. XII-XIII, cand au adoptat Liturghiile mai noi, de rit bizantin.[/SIZE]
[SIZE=4]A existat, de asemenea, o traducere armeana a Liturghiei Sf. Iacob, facuta in prima jumatate a sec. al IV-lea, de catre Sf. Grigore Luminatorul, fie dupa originalul grecesc, fie dupa traducerea siriaca, intrebuintata pe atunci in partile Cezareei Capadociei, unde a fost folosita pana catre sfarsitul secolului al V-lea.[/SIZE]
[SIZE=4]Din redactia greaca a Liturghiei Sf. Iacob deriva cele doua Liturghii ortodoxe de azi (cea a Sf. Vasile si cea a Sf. Ioan), precum si Liturghia Bisericii armene.[/SIZE]
[SIZE=4]Din epoca in care Liturghia Sf. Iacob a fost inlocuita definitiv cu Liturghiile de rit bizantin (a Sf. Vasile si ce a Sf. Ioan), redactia greaca a acestei Liturghii a devenit de fapt o Liturghie moarta. Astazi ea se oficiaza numai in unele biserici de limba greaca, o singura data pe an, si anume la ziua pomenirii Sf. Iacob, fratele Domnului (23 octombrie), ori in duminica cea mai apropiata de aceasta data; la Ierusalim ea se oficiaza si in prima duminica de dupa Craciun, cand se face pomenire si despre Sf. Iacob intre rudele apropiate ale Mantuitorului.[/SIZE]
[SIZE=4]O sansa mai mare de supravietuire a avut versiunea siriaca a Liturghiei Sf. Iacob. Ea se pastreaza si se foloseste inca, sub acelasi nume, la Sirienii iacobiti (monofiziti) din fostul patriarhat al Antiohiei si cel al Ierusalimului, care, in sec. al V-lea, s-au organizat in Biserica separata, despartindu-se de trunchiul Bisericii ecumenice dupa sinodul de la Calcedon. Iacobitii o folosesc inca in vechea siriaca, in care a fost tradusa inca din sec. al IV-lea (azi o limba moarta), pastrand forma in care ea se oficia la vremea despartirii de Biserica din Constantinopol, dar adoptand unele particularitati caracteristice doctrinei lor, cum este, de exemplu, adaosul "Cel ce te-ai rastignit pentru noi", din textul trisaghionului.[/SIZE]
[SIZE=4]Liturghia siriaca a Sf. Iacob se intrebuinteaza si la sirienii rasariteni din Malabar (India), precum si la Maronitii din Liban, care au adoptat erezia monotelita, iar din sec. al XVI-lea sunt uniti cu Roma, primind multe influente latine in cultul si Liturghia lor.[/SIZE]
[SIZE=4]Aceeasi Liturghie si tot in limba siriaca a ramas si in folosinta sirienilor rasariteni sau nestorieni persani (numiti si chaldeeni) din Iran (Persia de altadata), Curdistan si Malabar (in sudul Indiei) si chaldeenii uniti (numiti si crestini de rit chaldeean). Toti acestia au pus insa Liturghia lor sub numele primilor misionari crestini din aceste parti, numind-o Liturghia Sfintilor Apostoli Addai si Mari; (Maris), care sunt intemeietorii Bisericii din Edesa si Seleucia (Addai sau Tadeu este unul dintre cei 10 ucenici, iar Marij este discipolul lui).[/SIZE]
[SIZE=4][/SIZE]