View Single Post
  #433  
Vechi 04.11.2015, 21:54:37
Mihailc Mihailc is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.03.2008
Mesaje: 3.182
Implicit Fecioara, podoabă desăvârșită a omenirii (part 2)

Acestea sunt darurile lui Dumnezeu pentru om și aceasta este măreția lor. Primind astfel, din mâna Sa, o fire atât de bună, oamenii ar fi luat-o cu atât mai bună, cu cât ar fi păstrat într-înșii darurile dintru început; dar ei au stricat-o într-atât, încât nu au mai fost în stare să stăpânească și nici să folosească aceste daruri pe care le primiseră – și cu atât mai puțin darurile încă și mai bune, pe care ar fi urmat să le primească de la Dumnezeu, dacă s-ar fi dovedit buni chivernisitori ai celor dintâi dăruite. Dar nimeni nu a pus în lucrare puterea de a lupta împotriva păcatului – putere pe care o aveau în firea lor și care se afla în toți. Nu s-a găsit nimeni care să fi trăit ferit de învinuiri și boala începută de cel dintâi dintre oameni și împărtășită celorlalți își întinse stăpânirea asupra tuturor. Părea că firea noastră avea răul în sine, că frumusețea firească a omului se ascunsese și că, întru atâtea trupuri omenești, omul rămăsese nevăzut, căci toțiii lucrau toată fărădelegea și răutatea pe care le-o îngăduia sufletul, fără ca, vreodată, binele care se găsea în firea omenească să se fi arătat a ființa cu adevărat.
Dar Preacurata Fecioară, fără a avea cerul drept cetate – căci ea nu fusese zămislită din trupuri cerești, ci din cele pământești, într-un chip care ne este obișnuit tuturor celor din acest neam căzut, care și-au uitat firea cea dintâi – ea singură dintre oameni s-a luptat cu putere, de la început și până la sfârșit, împotriva oricărei răutăți. Doar ea a întors lui Dumnezeu neatinsă frumusețea pe care El ne-a dat-o, numai ea s-a folosit de toată puterea și de toate armele pe care El ni le-a încredințat. Prin iubirea față de Dumnezeu și prin puterea minții sale, prin voința sa mereu dreaptă și prin nemărginirea înțelepciunii sale, ea a îndepărtat orice păcat și a dobândit o biruință neasemănată. Astfel, ea l-a dezvăluit pe om așa cum a fost el zidit dintru început. Astfel, L-a dezvăluit ea pe Dumnezeu și înțelepciunea Sa fără prihană – și cât îl iubește El pe om. Pe Cel pe Care L-a înveșmântat cu trup și L-a înfățișat ochilor tuturor, ea Îl zugrăvise mai întâi după ea însăși și nimănui altcuiva decât ei, dintre toate creaturile, nu i-a fost cu adevărat cu putință să-L cunoască pe Făcătorul (Înțelepciunea lui Solomon, 13, 1). Căci, aici pe pământ, nici Legea nu putuse să facă atât, nici gura Proorocilor, nici meșteșugul dumnezeiesc arătat de zidirile văzute, nici cerurile spunând slava Făcătorului (Psalm 18, 1), nici grija și luarea-aminte a îngerilor, nici nimic altceva din ceea ce a fost făcut, nimic nu putea arăta în afară nici bunătatea, nici înțelepciunea dumnezeiască. Doar un om purtând chipul lui Dumnezeu, dacă s-ar fi arătat el însuși așa cum e, fără a adăuga vreo trăsătură, Îl putea arăta cu adevărat pe Acest Dumnezeu. Singură Fecioara Preafericită a putut arăta acest lucru, doar ea a putut păstra cu strălucire firea omenească neîntinată de orice stricăciune, ea singură dintre toți oamenii care au fost și care vor urma, căci nimeni altcineva, zice Proorocul, n-ar putea să scoată ceva curat din ceea ce este necurat (Iov 14, 4). Acesta este lucrul care, mai mult decât oricare minune, stârnește nu numai minunarea oamenilor, ci și a îngerilor; acest lucru întrece orice cuvânt: ca Fecioara să fie o făptură omenească, având în sine toate ale oamenilor, fără a adăuga ceva – și să scape stricăciunii proprie firii omenești căzute.
Cum a putut săvârși ea aceasta? Cu ce gânduri? Ba, mai mult, cum a intrat la început în acest plan, cum s-a încumetat a se avânta în această luptă, despre care n-auzise să se spună că ar fi câștigat-o vreunul din neamul ei? Spre care dintre cei din vechime și-a îndreptat ea privirea? Cine se putea aștepta la biruință din partea ei? De unde își trăgea ea atâta cutezanță? Firea era căzută și este cu neputință a spune în câtă răutate se târau cei mai mulți dintre oameni. Binele era rar și era socotit ca îndatorire doar celor ce urmau să vină, astfel era înțeles că putea fi de folos celorlalți.
(Sfântul Nicolae Cabasila - Cuvântări teologice: la Iezechiel - Hristos - Fecioara Maria)

http://edituradeisis.ro/opencart/ind...product_id=185
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi)
Reply With Quote