[Mihailc]

Aşadar, de unde îşi trage Fecioara biruinţa? Nefiind venită în lume înaintea celorlalţi oameni, n-a putut primi o fire omenească lipsită de orice răutate şi, în acelaşi timp, nevenind după Omul Cel Nou, nu a putut să primească de la El lucrarea cea nouă. Fără îndoială că nu ar fi fost nemaipomenit ca Adam să fi învins păcatul, de vreme ce toate, deopotrivă, îl împingeau spre virtute şi-l îndepărtau de rău: felul său de viaţă, locul plin de tot felul de bucurii, lucrarea lipsită de orice fel de pătimire, trupul neîmpărtăşit de stricăciune, sufletul lipsit de pofta pentru păcat. Mai mult încă, el nu avea nici un om drept pricină a naşterii sale, cunoscându-L de-a dreptul pe Dumnezeu ca Părinte al firii Sale, ca Învăţător şi Legiuitor. El era deci gătit pentru deplina împărtăşire de El şi ar fi trebuit astfel să poarte în sine o neostoită dorinţă după Dumnezeu. Totodată, pentru cei veniţi în lume după har şi împăcare, în vremea Noii Jertfe şi a revărsării Duhului, după negrăita Naştere din apă şi din înfricoşătoarele Taine ale Sfântului Altar, pentru cei care s-au folosit astfel de ajutorul cel mai presus de fire, a fi străini de toată răutatea nu este nicio minune.
Ori, dacă este atât de greu şi aproape cu neputinţă pentru un om să se împotrivească până la capăt păcatului şi, dacă însuşi întâiul om a fost, deopotrivă, şi cel dintâi care a călcat porunca şi care, fiind atât de bine înarmat pentru a săvârşi binele şi virtutea, a căzut de îndată, fără să rămână neclintit în faţa asaltului; ba, mai mult, dacă, după baia Botezului şi primirea harului, chiar şi pentru cei care s-au aplecat mai temeinic către înţelepciunea cea mai înaltă şi au ajuns stăpâni loruşi, chiar şi pentru aceştia se află rele de care nu sunt cu totul nevinovaţi şi, dacă, prin urmare, au nevoie în orice moment de curăţiri neîncetate: ce ar fi putut ea reuşi din ceea ce nici unul din cei care s-au ostent în multe chipuri n-a izbutit – nici înainte de boala tuturor, nici după Tămăduitorul de care s-au folosit toţi – boală pe care Fecioara a putut totuşi să o tămăduiască, cu toate că ea a venit în lume atunci când răul era mai grozav, pe pământul pedepsei, în sânul unei firi învăţate să fie biruită în fiecare ceas, într-un trup robit morţii, chiar atunci când toţi cei care puteau să te împingă către rău erau la un pas de tine şi toţi cei care ar fi ştiut să ducă lupta nu erau de faţă, ea a putut, în cele din urmă, să-şi păstreze sufletul curat de orice răutate, devenind o făptură cu totul omenească, numai şi numai prin înţelepciunea sa. Ce minte ar putea să priceapă pe deplin acestea şi ce limbă ar putea să o cânte cu vrednicie pe Fecioară? Astfel, înainte de împăcarea tuturor, înainte să fi venit Făcătorul de pace, ea a nimicit în ea însăşi vrajba, a deschis cerul, a adus harul, a căpătat puteri asupra păcatului – o, minune mai presus de minte! Ce a putut, deci să dea Fecioara tot atât de suprafiresc, încât să poată fi asemenea Jertfei? Astfel, înainte de alegerea sa, în aşa fel făcută în ciuda împotrivirii firii, ea s-a înfăţişat lui Dumnezeu trecând peste vrăjmăşia care încă vie, iar peretele care despărţea lumea de Dumnezeu n-a putut dăinui în faţa dorinţei unui singur suflet. Este, oare, lucru mai vrednic de laudă?
Într-adevăr, Dumnezeu nu o pregătise în chip deosebit pentru această înţelepciune, iar dăruindu-i tot atât cât şi altora, El nu o socotise vrednică de un ajutor mai mare; doar folosindu-se de sine însăşi şi de căi obişnuite, dăruite tuturor pentru urcuşul spre virtuţi, ea a dobândit această biruinţă nemaipomenită şi mai presus de fire. (Sfântul Nicolae Cabasila - Cuvântări teologice: la Iezechiel - Hristos - Fecioara Maria)

http://edituradeisis.ro/opencart/ind...product_id=185