View Single Post
  #43  
Vechi 23.01.2016, 23:39:20
Dr. Victor Ardeleanu's Avatar
Dr. Victor Ardeleanu Dr. Victor Ardeleanu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 31.05.2015
Religia: Ortodox
Mesaje: 106
Implicit Oare Sfinții Părinți au greșit dogmatic în cărțile lor, sau doar Pr. Arsenie Boca 9

Cu totul altfel stau lucrurile în privința Părintelui Arsenie Boca: ereziile le-a debitat pe când învățătura Sfintei Biserici era deja limpede și nu a ascultat când au încercat atâția să-l corecteze, ci și-a păstrat ereziile acumulate din filozofii, religii și vedenii. Așadar este un om ce a ținut la ereziile lui, neavând nici o mărturie de pocăința sa. Din această cauză o canonizare ar fi cumplită fiindcă ar introduce în istoria Bisericii un precedent hidos, iar ucenicii sfinției sale ar urma ereziile ucigașe de suflet ca pe Dreapta Credință, ignorând sau acuzând de erezii pe Sfinții Părinți, cum faceți și dumneavoastră.
În afară de Fericiții Augustin și Ieronim, ceilalți sfinți ale căror învățături le-am păstrat, au susținut, uneori, niște opinii personale, numite teologumene, care nu au fost precizate nici până acum de Sfânta Biserică, unele din ele contradictorii, și, de aceea, trebuie citite în contextul celorlalți Sfinți Părinți, fără a crede în ele la modul absolut.
Adevărata infailibilitate este a Sfintei Biserici Ortodoxe și ea se manifestă prin și în Sfintele Sinoade Ecumenice. Toate celelalte scrieri fac referire la acestea. Dacă le contrazic sunt eretice, dacă le confirmă sunt Ortodoxe.
Toți putem avea păreri, toți putem greși, dar cel care este canonizat ca sfânt, trebuie să fie un model de învățătură ortodoxă și de ascultare de Sfânta Biserică, pe cât a putut.
Cu totul altfel este lucrarea Părintelui Arsenie Boca. Sfinția sa ar fi trebuit să cunoască Sfintele Sinoade Ecumenice și Dogmatica Ortodoxă, înainte de a ieși la misiune. El nu se mai poate justifica că nu a știut. Nu avea nevoie de dogmatica Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, îl cunoștea personal și avea dogmatica foarte limpede a Sfântului Cuvios Ioan Damaschin. Nu are doar niște opinii nelămurite de Sfinții Părinți, în probleme secundare (teologumene) ci atacă cu o grosolănie și siguranță de sine toate învățăturile Ortodoxe de bază, cu un vicleșug rar întâlnit (ca și cum ar fi marele apărător al lor).
Scrierile sfinției sale, chiar și Cărarea Împărăției, pe care poate nu ați citit-o cunoscând Dogmatica Ortodoxă și, deci, nu ați putut sesiza gravele abateri de la Sfânta Predanie ce se regăsesc în ea, sunt alcătuite la arătare ca fiind apologetic Ortodoxe, cu stilul pe care l-ați amintit, dar în înțelesurile lor sunt pătimașe și eretice, denaturând mesajul Ortodox atât în ceea ce privește poruncile, cât și în ceea ce privește dogmele și credința în Sfânta Treime și întrupare, contrazicând toate cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice. Sfinția sa denaturează și calea lăuntrică, și formarea duhovnicească (contrazicând și aici Sfânta Tradiție niptică sau isihastă), sugerând niște soluții amăgitoare, pe care dacă le-ar urma cineva și-ar pierde cu siguranță mântuirea.
Probabil că provenind din mediul hindus, ați fost atras de același mediu, cu mască ortodoxă, pe care îl propovăduia Părintele Arsenie Boca, având o simpatie și afiliere duhovnicească, și fiind amăgit de cel viclean pentru a nu scăpa din cursele lui, chiar dacă vă liniștiți acum conștiința că ați devenit Ortodox și încă teolog. Faptul că acuzați de erezie pe Sfântul Apostol Petru în privința unui obicei ritualic ce ține de schismă (fără ca însă el să se fi despărțit de Sfânta Biserică, ci tocmai a primit mustrarea din iconomie, susținând la Sinodul Apostolic tocmai îndreptarea sugerată de ea) arată că nu vă sunt limpezi nici noțiunile de erezie și schismă, nici istoria adevărată a Sfintei Biserici, devenind hulitor, poate fără să vreți, al Sfinților Apostoli.
Nu este suficient a fi în Biserica Ortodoxă și a urma ritualul Ei, nici a studia Facultatea de Teologie, ci este necesar să cunoașteți și lucrarea lăuntrică amăgitoare și cea corectă, și învățăturile Ei date prin Sfinții Părinți, pentru a deveni cu adevărat Ortodox.
Starea dumneavoastră de acum este mai primejdioasă, tocmai fiindcă vă considerați la limanul Ortodoxiei, fără a o înțelege. Vă rog cercetați cu adevărat Ortodoxia și singur vă veți da seama cât de profund a fost amăgit și cât v-a amăgit și a rătăcit pe mulți Părintele Arsenie Boca.
Și eu am fost într-o situație aproape identică cu a dvs. și mi-aduc aminte cât de greu mi-a fost să recunosc mai întâi, și apoi să îmi și dau seama unde a greșit idolul meu Arsenie Boca. Parcă era un întuneric hipnotic ce nu mă lăsa, din cauza simțirii, să văd cele mai elementare abateri de la Ortodoxie ale sfinției sale.
A fost nevoie de un duș rece de la duhovnicul meu să îmi dau seama ce gravă primejdie pentru sufletul meu și al multora (printre care și al dvs.) o reprezintă Părintele Arsenie Boca. Nu am luat de bune ce mi-a zis duhovnicul, ci am cercetat mai întâi cu seriozitate Ortodoxia, în dragoste de Sfinții Părinți, apoi am citit lucrarea sfinției sale și mi-am dat seama de prăpastia și cursa ce o reprezintă el pentru sufletele atâtor ortodocși.
Chiar ideea că Părintele Arsenie Boca v-a scos din păgânism, este specifică acestui curent înșelător. Ortodocșii cred că Hristos lucrează prin sfinți, și sunt recunoscători lor, dar avându-L ca centru pe Hristos. Cum ați vorbit cu Părintele Arsenie după moartea lui? Prin spiritism, prin vis, prin vedenie, prin duh? Dar însăși acestea sunt amăgiri limpezi. Noi nu suntem vrednici a vorbi cu sfinții, iar a ni se deschide simțurile pentru a vorbi cu duhurile celor înșelați este o mare primejdie pentru sufletele noastre.
Da, venirea dvs. la credință este o înșelăciune diavolească: diavolul a simțit că nu vă mai poate ține în înșelarea grosolană în care vă aflați și v-a trimis pe o rută mai primejdioasă, a înșelării mult mai subtile hinduse cu mască Ortodoxă. Este momentul să vă convertiți cu adevărat la Dreapta Credință.
Faptul că doamna Lidia Stăniloae a reacționat pătimaș ca o femeie, nu arată că și spusele sale ar fi mincinoase. La nepătimire se ajunge greu. Faptul că Părintele Arsenie Boca lucra tot timpul pătimaș de ce nu v-a făcut să-l respingeți? Ea a sărit ca arsă odată. Sfinția sa se purta tot timpul ca „bici al lui Dumnezeu”. Nici ea nu poate fi canonizată ca sfântă, dar nici el.
Problema lui este că spunea minciuni (deși i-au atras atenția ceilalți că minte, este viclean și că a pierdut mărturisirea cea dreaptă). În afară de aceasta mesajul lui este în interesul său personal, avându-se ca centru pe sine.
Doamna Lidia Stăniloae spunea din toată inima ei ceea ce credea că ar fi adevărat, și lua apărarea altui om, de o valoare nespusă. Din toate punctele de vedere, așadar, dumneaei este mai credibilă ca el.
Sfinția sa se abate de la dreapta credință, abordând probleme foarte importante în legătură cu mântuirea. Lidia Stăniloae, dacă greșește, ne poate da, eventual, o părere greșită despre un om. Chiar și de ar minți păcatul ei nu este așa de grav ca înșelarea propovăduită de Părintele Arsenie Boca (care afectează tocmai esența mântuirii noastre: credința). Nici noi n-am fi crezut ce spune ea, dacă nu ar fi fost confirmată și de ucenicii lui, și de lucrarea Părintelui Arsenie Boca care dovedesc pas cu pas megalomania preacuvioșiei sale dezvăluită de doamna Lidia Stăniloae.
Ceea ce faceți dvs. este o restrângere a ceea ce reprezintă Părintele Arsenie Boca, pentru a se potrivi cu modelul ce vi l-ați construit despre un sfânt. Toți ucenicii lui fac așa.
Taie de la el tot ceea ce nu le convine, doar ca să-l demonstreze sfânt cu orice chip, spunând că celelalte care nu le convin sunt exagerări.
Scrierile despre el au fost cu adevărat exagerate, scrierile lui au fost apocrife, mincinoase, numai "Cărarea Împărăției" este singura autentică și fiindcă dvs. nu ați sesizat nici o erezie acolo, suntem noi exagerați și căutăm nod în papură. Mai urmează să ziceți că pictura de la Drăgănescu, atât de evident eretică, a fost pictată de Părintele Arsenie Papacioc, sau de noi, ca să îl denigrăm.
Nu vedeți că vă amăgiți?
__________________
Efeseni 5:9 Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate și adevăr.10 Încercând ce este bineplăcut Domnului.11 Și nu fiți părtași la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiți-le pe față.