[Marius22]

1. Nu cred ca trebuie sa avem o abordare aparte din moment ce ii consideram prieteni. Acele persoane se presupune ca ne-au "castigat" prietenia nu prin credinta lor, ci probabil prin alte calitati sau defecte, pe care le-au manifestat, mai precis, prin felul lor de a fi.

Slava Domnului ca avem o credinta atat de minunata, incat pana si pe acesti prieteni atei, ne cheama sa-i numim si sa-i consideram, mai inainte de toate, frati in Hristos. Din pacate, desi credinta ne permite si ne cheama spre acest lucru, de multe ori propria noastra inima, ne impiedica sa o facem.

2. Referitor la "tradare", ea nu poate fi privita decat unilateral. Stim zicala "prietenul la nevoie se cunoaste". La aceasta ne putem raporta, fie numai din perspectiva ceiluilat, asteptand tot timpul ceva de la el, fie din propria perspectiva, gandind ca celalalt asteapta tot timpul ceva din partea noastra.

Urmand primei raportari, exista oricand posibilitatea sa fii "tradat". Urmand celei de-a doua, exista posibilitatea sa "tradezi". Dupa parerea mea, mult mai dureroas si trist este sa tradezi decat sa fii tradat. Iar pentru a nu trada, trebuie sa fiu constient ca zicala "prietenul la nevoie se cunoste" se adreseaza intotdeauna mie, nu ceiluilalt.