Citat:
În prealabil postat de Marius22
1. Nu cred ca trebuie sa avem o abordare aparte din moment ce ii consideram prieteni. Acele persoane se presupune ca ne-au "castigat" prietenia nu prin credinta lor, ci probabil prin alte calitati sau defecte, pe care le-au manifestat, mai precis, prin felul lor de a fi.
Slava Domnului ca avem o credinta atat de minunata, incat pana si pe acesti prieteni atei, ne cheama sa-i numim si sa-i consideram, mai inainte de toate, frati in Hristos. Din pacate, desi credinta ne permite si ne cheama spre acest lucru, de multe ori propria noastra inima, ne impiedica sa o facem.
2. Referitor la "tradare", ea nu poate fi privita decat unilateral. Stim zicala "prietenul la nevoie se cunoaste". La aceasta ne putem raporta, fie numai din perspectiva ceiluilat, asteptand tot timpul ceva de la el, fie din propria perspectiva, gandind ca celalalt asteapta tot timpul ceva din partea noastra.
Urmand primei raportari, exista oricand posibilitatea sa fii "tradat". Urmand celei de-a doua, exista posibilitatea sa "tradezi". Dupa parerea mea, mult mai dureroas si trist este sa tradezi decat sa fii tradat. Iar pentru a nu trada, trebuie sa fiu constient ca zicala "prietenul la nevoie se cunoste" se adreseaza intotdeauna mie, nu ceiluilalt.
|
Cum e cand un an, doi, trei, cineva ti-e "alaturi", iti destainuie secretele sale tie si tu lui, si la un moment dat, se intoarce roata si te tradeaza dusmanului? (sa te simti ca si cum duhovnicul ar vorbi in parohie despre pacatele tale) Dar poate ca ai dreptate, ar trebui sa investighez sa vad daca nu cumva am facut eu ceva care sa-l determine sa faca asta.
Desigur e si greseala noastra ca ne destainuim altcuiva decat duhovnicului, dar eu din pacate n-am stiut de la inceput lucrurile astea.
Mai e posibilitatea ca totusi banuiaiala mea sa fie nefondata (si ma rog la Dumnezeu sa fie asa), caci pana acum persoana respectiva nu mi-a inselat increderea, in ciuda banuielilor care au mai planat. Dar totusi, un om e doar un om...