Un nimeni despre nimic(1)
Nu cred in oameni,nu cred in iubire si nici in dumnezeu...Patul se tot adâncea sub greutatea oboselii lui.Un vid se intrepatrundea intre monologul regulat al frigiderului si soaptele inconstante ale flacarilor din soba ademenita cu esența ce-i transformată în cenușă si uitată pe-o grămadă de gunoi.Un gat uscat cere apă dar gandul ca setea va tot revenii produce dorințe mistico-carnale...Un mix de satisfacții care sa potolească cam orice porniri si sa închidă gura sacrului care nu-și are un echivalent in realitate.Iluzionismul orgasmic al setului de plăceri.
In vîltoarea simțurilor amețite,adormite și incatusate in cea mai joasă sferă senzorială mă aflam intr-un soi de feerie cadaverica si suspendat intr-o atemporalitate singulară,individuală și distinctă ,În care eu voiam si altii erau.
Plăcut,tandru si catifelat,gustam picătura cu picătura din această așteptare pe care nu o mai asteptam demult.O inghiteam fără să simt nimic dar nu puteam fara ea.O căutam desi era mereu langa mine ,singurătatea era singura stare pe care o simteam in prezenta ei...
Deserveam unui scop,il intuiam si il stiam in mine,contopit cu mine si cu tot ce eram eu.Dar ascuns cumva de alții ca o taină pe care nu o puteam înțelege nici eu,dar pe care stii ca însuși atingerea scopului o va revela.
Eram facut din bucăți,fiecare acționând independent una de cealaltă,fiecare dorind altceva,rupand intregul înca nedefinit si aruncând-ul in direcții diferite concomitent.
Nu cred in oameni pentru ca sunt om...
Iar daca dumnezeu e iubire
Când încetăm să iubim
Il ucidem pe dumnezeu
__________________
Esenta fiintei tale sta in insasi picatura de iubire ce atarna de spiritul tau.
|