[George.m]

Literatura ascetica rasariteana ne descopera faptul ca, pentru a ne apropia de Dumnezeu, trebuie sa ne purificam de patimile ce ne-au cuprins, inlocuindu-le cu virtutile contrare lor. Dintre acestea, as aminti: credinta, frica de Dumnezeu, pocainta, infranarea, paza gandurilor, indelunga rabdare, nadejdea, smerenia, iubirea.

Virtutile sunt sadite in fiinta umana de catre Dumnezeu Insusi. Ar fi gresit sa credem ca cineva ar avea vreun merit in dobandirea acestora. Ele sunt primite in dar.
Insa oamenii nu se bucura in mod egal de darurile divine. Unii primesc mai putin, iar altii, mai mult. As zice ca aceasta se intampla, nu fiindca Dumnezeu ar fi nedrept si partinitor, ci intrucat El lucreaza in inima omului in masura un care I se permite; nu anuleaza libertatea nimanui, nu forteaza pe nimeni.

Cuviosul Sofronie Saharov spune, referitor la acest aspect: "credinta si cainta noastra depind intr-o masura ce n-ar putea fi stabilita mai indeaproape de libertatea noastra, fiind in acelasi timp dar al harului dumnezeiesc.

In iubirea Sa, Dumnezeu il cauta pe om sa-i dea nu numai viata, ci mult mai mult: viata din belsug, dupa cuvantul lui Hristos. Dar aceasta viata nu este data omului decat cu consimtamantul sau. Putem, asadar, spune ca insasi masura harului dumnezeiesc depinde de libertatea omului. Darurile lui Dumnezeu cer un anume efort si atunci cand, in prestiinta Sa, Dumnezeu stie ca omul se va comporta fata de darurile Sale asa cum se cuvine, El i le da fara masura.

S-ar putea spune ca raspunsul omului prestiut de Dumnezeu la lucrarea harului Sau face ca darul sa fie mai mare sau mai mic. Sfantul Apostol Pavel spune: Pe cei pe care i-a prestiut, pe aceia i-a si prehotarat sa fie asemenea chipului Fiului Sau (Romani 8,29). Sau: Dar cand a binevoit Dumnezeu, Care m-a ales din pantecele mamei mele si m-a chemat prin harul Sau, sa descopere pe Fiul Sau intru mine ... indata nu am primit sfat de la trup si de la sange (Galateni, 1,15-16)".