În prealabil postat de zaharia_2009

Prefer sa iau totul in serios, oricine ai fi si orice intentie ai avea (f. serioasa sau numai dorinta de conversatie):
- este un lucru serios care se petrece in mintea si sufletul tau, care poate evolua in orice directie,daca nu faci nimic,dar directie negativa,care mai de care negativa. Nu exista nici macar o varianta care sa-ti fie cit de cit favorabila. deocamdata nesocotind actiunile lui ci doar pe ale tale.Putem face literatura multa,incepind cu faptul ca,,prin femeie a intrat pacatul in lume",si ca astfel iacata ea poarta vina initiala, dar nu ne-ar fi de folos...Treaba este ca esti in preajma unui mare,f.mare pacat si trebuie sa fugi sa rupi pamintul.Sa fugi la propriu.Oricit de bine te-ar sfatui,oricit de metodic si ales te-ar spovedi,oricit de calm si duios te-ar indruma lasa totul si fugi.Sa nu mai calci mici o data prin minastirea aceea.Sunt destule pe care sa le colinzi sau de care sa te folosesti.Sa nu dai ispititorului nici un ,,capat de ata"de care sa apuce sa traga !Nu te amagi cu nici un gind desart de genul:,, lasa,in minastire mai pot merge dar sa nu ma vad cu el" sau peste un timp:,,am un necaz prea mare acum si doar el mi-l poate rezolva,ca doar nu pot fi atit de absurda incit sa ma feresc sa merg si la nevoie". Se spune clar,f. clar in Pateric :,...pe diavolul desfrinarii nu a reusit nimeni sa-l biruiasca luptindu-se cu el ci doar fugind de el" pt. ca in finalul dramatic aici se ajunge,la lupta. Sa nu cumva sa te lasi amagita cum ca ai putea controla situatia si cu multa atentie nu s-ar putea intimpla ceva rau ca te inseli.Iar pacatul sau pacatele care se pot savirsi ,daca nu te opresti,pot fi atit de mari ca te ingrozesti numai la auzul lor si la pedepsele cu care se sanctioneaza.
D.p.v. al lui in momentul in care va avea cea mai mica banuiala iti va raspunde,cel mai sigur,in maniera brutala,categorica si oficiala indepartindu-te.Asa sunt invataturile tuturor parintilor pt. lupta cu ispitele mari.
Am avut un coleg de facultate din mitropolia Olteniei ,calugar preot desigur,care dupa un timp(nu stiu exact sa spun)s-a saturat de viata monahala gasindu-si un motiv si a iesit din ea.S-a casatorit,a facut 2 copii(cum dumnezeu a reusit sa faca DOAR 2 copii nu stiu,decit facind alte pacate tot f. mari)a devenit preot de mir si isi traia viata cam asa: activa la o biserica ca si paroh ,isi lua concediu ca orice meserias,mergea la mare ,la munte,in delata (sa vada toate frumusetile lasate de D.zeu pe pamint ca la minastire a fost oprit),avea afacerile sale caci chipurile de la altar cistiga prea putin,se nevoia in asceza precum crestinul de rind ca de,doar este diferit de monahi.Printre lucrurile cele mai grave din canoanele BOR scrie ca unul ca acesta nici macar in cimitir sa nu se ingroape la moarte precum toti crestinii ci in afara lui linga gard. Fiind colegul meu si vorbind cu el (il cunosteam dinaintea intrarii in facultate-a mea si a lui)el stia una si buna : esenta lui Hristos este dragostea iar ortodoxia este religia iubirii in principal.Stia ca va fi pedepsit in lumea cealalta dar cu iubire(adica mai usor)si nu chiar aspru,adica iertindu-i-se mare parte din greseala.Probabil ca si episcopul care la primit ca preot de mir credea la fel.Este adevarat ca trebuie sa iertam de multeori aproapelui nostru dar iertam numai ce este de iertat ,adica ce se ierta chiat de catre sf. canoane.Nu ne putem da noi (oricare dintre noi)mai cumsecade decit sfintii care au facut canoanele(adica sa fim mai sfinti ca ei)pt. ca va trebuim sa raspundem si sa dam socoteala la intrebare lui Hristos: ,,de ce deslegati ce Eu nu am deslegat?"La fel si in viata laica nici o instanta nu iarta mai mult decit ii permite legea pt. ca altfel ajungem in alta situatie.

In concluzie : fugi de acela si si de minastirea aceia cit poti de tare si de mult si sa nu privesti inapoi deloc pt. ca nu este de gluma cu o asemenea ispita !