Teologul sau Cuvantatorul de Dumnezeu (II)

,,Înstiintându-se aceasta îndata la toti, degraba s-au adu­nat prezbiterii, clericii si popor mult, nu numai credinciosi, ci si eretici, pentru ca toti, mirându-se de acea rautate tainuta si de hirotonia cea fara de rânduiala s-au aprins de mânie si strigau contra episcopilor ce venisera, oprindu-i cu totul de la acel lucru nedrept cu adevarat. Iar ei cu rusine iesind din biserica au in­trat în casa unui om si acolo facând sfintirea cea fara de lege, au propovaduit pe Maxim ca patriarh al Constantinopolului (380-381), având ajutor pe unii din clerici si mireni, unii din greseala despartiti de Biserica, altii pentru plata, iar altii prin fagaduinta de daruri si de cinstire erau înselati. Iar cei mai multi si mai cinstiti aprinzându-se, defaimau cu negraite ocari pe Maxim dar si pe Sfântul Grigorie, Cuvântatorul de Dumnezeu îl prihaneau ca a primit pe un om ca acela sa vietuiasca în casa cu dânsul si ca de prietenia sa l-a învrednicit.

Sfântul raspundea catre dânsii, zicând: "Nu va mâniati asupra mea, o! barbatilor, ca bine i-am facut aceluia, nevazându-i mai înainte rautatea lui; pentru ca nu suntem vinovati de aceasta, când nu cunoastem mai înainte rautatea cuiva. Pentru ca lucrul lui Dumnezeu este ca sa stie tainele omenesti cele dinauntru. Iar pe lânga aceasta, au nu prin lege ni se porunceste ca sa deschidem parinteste si cu drag­oste mila noastra, la cel ce vine? Caci, zice Domnul: Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi scoate afara. Mare lucru mi-a fost dat sa vad, caci de la elineasca închinare de idoli, Maxim a fost adus la Botez si în loc de slujitor al lui Heracles, s-a facut slujitor al Sfintei Treimi, si se arata îmbunatatit, desi cu fatarnicie, precum acum s-a vadit fatarnicia si rautatea lui; si nu este al nostru lucru ca sa cercetam tainele acestea; pentru ca nu intra în omenestile gândiri, nici stim ce va sa fie, fara numai când Dumnezeu ni le va descoperi. Noi numai la fata cautam, iar Dumnezeu în inima".

Cu niste cuvinte ca acestea potolindu-se poporul, cu mai multa dragoste s-a lipit de Sfântul Grigorie Cuvântatorul de Dumnezeu. Iar Maxim luându-si soborul episcopilor celor din Egipt, care-l pusesera arhiereu, s-a dus la dreptcredinciosul împarat Teodosie cel Mare (379-395), fiind el atunci cu oastea în Tesalonic, de care apropiindu-se, cerea scaunul Constantinopolului.

Dreptcredinciosul împarat, cu mare mânie si îngrozire a izgonit de la dânsul pe Maxim si pe episcopii care venisera cu dânsul. Si au plecat toti în Alexandria, unde Maxim a început a face rautate. Caci cu mult aur umplând mâinile clericilor Bi­sericii din Alexandria, cu îndrazneala si fara rusine zicea catre patriarhul Petru: "Sau sa mijlociti scaunul Constantinopolului sau, de nu, de la al tau nu ma voi departa". Si sapa groapa patriarhului prin viclene mestesugiri si ar fi savârsit rautatea sa, de nu s-ar fi înstiintat despre aceea eparhul Alexandriei. Acela temându-se sa nu se ridice vreo tulburare în popor, a izgonit cu necinste pe Maxim din cetatea Alexandria.

Sfântul Grigorie Cuvântatorul de Dumnezeu, fiind cu­prins în Bizant de o boala trupeasca, s-a lepadat de grija pen­tru ocârmuirea Bisericii Bizantului, voind sa se duca la casa sa parinteasca din Nazianz. Si a facut catre popor cuvântul cel de pe urma, învatând sa pazeasca credinta fara de prihanire si sa faca lucruri bune. Iar poporul întelegând ca vrea sa se duca, si-a ridicat glasul si toti plângeau, zicând cu o gura: "O! parinte, plecând de la noi, duci cu tine si pe Sfânta Treime; caci, fara de tine nu va fi întru aceasta cetate dreapta credinta".La acest auz Sfântul Grigorie a parasit scopul sau si a fagaduit sa petreaca cu ei pâna ce va fi venirea episcopilor, pen­tru ca era asteptare ca, adunându-se episcopii sa aleaga la pa­triarhie un barbat vrednic. Deci, pe acela îl astepta sfântul, caci daca ar fi vazut pe scaun un pastor dreptcredincios putea sa se duca întru ale sale.

În vremea aceea, dreptcredinciosul împarat Teodosie avea razboi cu barbarii, pe care biruindu-i, a venit în Constantinopol cu bucurie. Atunci tineau Biserica cea soborniceasca arienii, având patriarh pe Demofil (370-379). Iar credinciosii aveau o biserica mica si veche, a Sfintei Anastasia. Deci, chemând împaratul pe Demofil, îl îndemna sa primeasca marturisirea cea dreapta, iar de nu, sa se departeze de la locul sau. Iar Demofil împietrit fiind cu inima, a preferat sa se lipseasca de scaun decât sa se lepede de credinta lui cea rea.

Atunci împaratul a dat Sfântului Grigorie, Cuvântatorul de Dumnezeu si adunarii celei dreptcredincioase, soborniceasca biserica, pe care arienii de patruzeci de ani o tineau, cum si cele­lalte biserici. Si când arhiereul lui Dumnezeu a vrut sa intre în biserica cu clerul si poporul, multimea arienilor înarmându-se ca la razboi, stateau lânga biserica, oprind intrarea credinciosilor iar pe sfânt îl îngrozea cu moartea; apoi a momit un tânar îndraznet si voinic, ca, apropiindu-se în taina de Grigorie, sa-i înfiga sabia în pântece.

Atunci s-a facut tulburare si gâlceava de arieni. Cu adevarat ar fi facut acel rau sfântului, daca n-ar fi venit împaratul si n-ar fi dus singur în biserica pe sfântul arhiereu. Deci, poporul celor dreptcredinciosi, cu mare bucurie si veselie a înaltat glasuri de lauda si slava lui Dumnezeu, varsând lacrimi de bucurie, rid­icând si mâinile în sus, caci bisericile dupa atâtia ani, iarasi si-au dobândit a lor sfintenie. Iar catre împarat striga sa-l puna pe scaunul patriarhiei pe Grigorie, Cuvântatorul de Dumnezeu. Iar sfântul neputând singur sa strige împotriva strigarii poporului caci nu avea tarie din pricina bolilor trupesti, a strigat printr­un oarecare cleric: "O! fiilor, acum este vremea de multumire si de lauda lui Dumnezeu, Unul în Treime, pentru ca ne-a ajutat, ca iarasi sa primim a noastra biserica; pentru aceasta acum sa preamarim bunatatea Lui cea multa; iar pentru scaunul patriarhiei, vom rândui mai pe urma alta vreme". Un raspuns ca acesta al arhiereului auzindu-l poporul, a încetat de a mai striga. Si dupa savârsirea Sfintei Liturghii, s-au dus laudându-L pe Dumnezeu, iar arienii au tacut rusinati.

Binecredinciosul împarat Teodosie, îl cinstea pe Sfântul Grigorie, Cuvântatorul de Dumnezeu, ca pe un tata al sau. Dar el se ducea mai rar la împaratul, aducându-si aminte de cuvintele lui Solomon, care zic: „Rar adu-ti piciorul înauntru la prietenul tau, ca nu cumva saturându-se de tine, sa te urasca". Iar sârguinta sfân­tului era ca de-a pururea sa învete pe popor, sa cerceteze pe cei bolnavi si sa-i tamaduiasca, sa ajute napastuitilor, sa sprijineasca pe cei neputinciosi si sa-si curete turma sa de vatamarile eretice. Iesea uneori la sat, iubind linistea si tamaduind putin prin odihna bolile sale cele dese, ca trupul lui sa nu slabeasca de celelalte osteneli. Apoi, stapânind mari averi bisericesti, nici un ban nu si-a oprit siesi si nici nu cerceta pe iconomii bisericesti, cât au adunat si cât au cheltuit; pentru ca lucrul acela nu-l socotea ca este al episcopului, ci al boierilor. Pe toti îndemna sa-si pazeasca constiinta curata pentru Dumnezeu."