Teologul sau Cuvantatorul de Dumnezeu (III)

,,Apoi, slabind de ostenelile cele de-a pururea si de batrânete, s-a îmbolnavit odata si zacea la pat. De acest lucru înstiintându-se poporul, au venit sa-l cerceteze, iar el sezând în pat, întreba: "Ce voiti, fiilor? Care este pricina venirii voastre la mine?". Iar aceia, închinându-se, îi aduceau multumire pentru ostenelile lui cele multe, caci a curatat cetatea de erezii si a întors iarasi la dreapta credinta sfintele biserici, pe care de multi ani le tineau arienii. Dupa aceea îi ziceau: "Acum, o! parinte, de te vei duce la Dumnezeu, sa te rogi pentru turma ta, pentru binecredinciosul împarat si pentru toata Biserica". Dar sfântul spunându-le ca boala sa nu este spre moarte si învatându-i dupa obicei, i-a slobozit.

Iesind aceia, a ramas un tânar, care stând la picioarele sfântului, cu lacrimi si cu tânguire îl ruga, sa-i ierte greseala. Iar sfântul întrebându-l care este greseala lui, tânarul nu raspundea nimic, ci numai se tânguia si cerea iertare. Iar unul din cei ce sta înaintea lui a zis: „Acesta este ucenicul tau, oi parinte, care prin în­demnarea ereticeasca a vrut sa înfiga sabia în pântecele tau, dar Hristos te-a aparat; deci, acum iata se caieste si cere iertaciune".Sfântul a zis tânarului: „Domnul nostru Iisus Hristos sa-ti fie milostiv, o! iubite, si sa-ti ierte greseala, dar de acum sa fii al nos­tru; lasa-ti eresul si apropie-te de Hristos Dumnezeu si slujeste Ace­luia cu credinta". Si astfel a liberat pe tânarul acela, de care lucru înstiintându-se toata cetatea si minunându-se de bunatatea lui, cu mai multa dragoste s-au aprins de dânsul.

Dupa aceasta, au început a se aduna episcopii în Bizant, pe de o parte pentru alegerea patriarhului cetatii împaratesti, iar pe de alta ca eresurile, prin al doilea sinod din toata lumea, sa le dea anatemei. Si adunându-se episcopi credinciosi, 150, printre care era începator Sfântul Meletie Antiohianul. Sfântul Grigorie, Cuvântatorul de Dumnezeu, nevrând, fiind bolnav si plângând, a fost pus pe scaunul patriarhiei, rugându-l împaratul si tot poporul. Apoi nu multe zile trecând, Preasfintitul Meletie, patriarhul Antiohiei (360-381) îmbolnavindu-se, a trecut la Domnul.

Îndata au venit episcopii din Egipt si din Macedonia si nu îngaduiau asezarea lui Grigorie, de vreme ce fara de dânsii este ales, si ziceau ca nu dupa lege este punerea lui, ca nu de patriar­hul Alexandriei, ci de al Antiohiei este pus, pentru ca scaunul Al­exandriei, dupa al Romei era întâi, si pe acela trebuia sa se aseze patriarhul Constantinopolului. Deci, se facuse multa neîntelegere si gâlceava între episcopi, unii zicând ca dupa dreptate este pu­nerea lui Grigorie, iar altii împotrivindu-se.

Sfântul Grigorie, vazând cearta care era între episcopi pen­tru el, le-a tinut în sobor o cuvântare, zicând: „Eu, pastori sfintiti si cinstiti, n-am poftit sa am începatoria acestei Biserici a Constantinopolului; cu toate ca aceasta Biserica a crescut si s-a întarit cu ale mele sudori si osteneli, era destul sa daruiesc acelea lui Dumnezeu, si de la El sa astept rasplata; totusi dragostea turmei celei cuvântatoare si judecata arhiereilor cea de obste m-au silit sa primesc scaunul; acum însa aud pe multi ca nu ma voiesc pe mine. Deci, sa stiti, ca nu caut nici bogatii, nici scaun înalt si cinste si nici ca doresc a ma numi pa­triarh al Constantinopolului; iata, fara de mâhnire, voi iesi din episco­pie; iar voi sfatuiti-va si faceti cele placute voua; mie de mult îmi este placuta pustia, pentru ca cei ce ma lipsesc de scaun, nu ma lipsesc de Dumnezeu".

Zicând acestea, a iesit, lasând casa patriarhala si s-a salasluit într-una mica, care era departe de biserica, fugind de gâlceava si de întrebarile celor ce veneau la dânsul. Apoi, multi din popor alergând la dânsul, îl rugau sa se milostiveasca spre turma sa, sa n-o lase, caci a crescut-o si a înmultit-o cu atâtea osteneli si sudori. Si-i ziceau: „Da, oi parinte, darul tau iubitilor tai fii, pentru care multa vreme te-ai ostenit, daruieste noua si ramasita zilelor tale, ca dupa moartea ta, sa avem trupul tau noi cei ce suntem luminati prin învataturile tale". Iar sfântul, ca un parinte iubitor de fii, se înduiosa cu inima si nu stia ce sa faca; numai se ruga lui Dumnezeu, ca sa rânduiasca cum e mai bine pentru turma sa.

Adunându-se mai multi episcopi, si mai mare neunire si gâlceava facând, fericitul Grigorie, stând în mijlocul soboru­lui, a zis: „Barbati si împreuna pastori ai sfintei turme a lui Hristos! Urât si cu totul trist ar fi daca învatând pe altii pace, însiva sa ridicati razboi unii catre altii; caci pe altii învatati a se uni într-un cuget, iar voi însiva sunteti neuniti; deci, va rog pentru însasi Preasfânta si cea deofiinta Treime, sa va uniti unii cu altii în bine si cu pace, iar de sunt eu pricinuitor de dezbinare, nu sunt mai cinstit decât proorocul Iona, deci, aruncati-ma în mare si va înceta dintre voi furtuna tulburarilor; caci voiesc a patimi orice ati voi, desi sunt nevinovat, pentru unirea voastra într-un cuget. Din scaun scoateti-ma, din cetate goniti-ma, numai adevarul si pacea, precum zice Zaharia, iubiti-le; fiti sanatosi, sfinti pastori, si a pomeni ostenelile mele sa nu încetati".

Acestea zicându-le, ei s-au rusinat, umilindu-se de cele zise. Iar sfântul, iesind din sinod si gândind sa se întoarca în patria sa, s-a dus la împaratul, sa ceara voie a se duce întru ale sale, apoi i-a zis: "Pentru ale tale faceri de bine, pe care le-ai facut Bisericii, o! împarate, sa-ti rasplateasca Hristos, în ziua rasplatirii; iar darul pe care acum îl poftesc de la tine, preaputernicule stapâne, sa nu te îndoiesti a mi-l darui. Nu poftesc averi, nici ma rog pentru rudeni­ile mele, nici voiesc acoperamânturi de mult pret; ci doresc încetarea ostenelilor mele, ca sa înceteze si zavistia multora si sa aiba pace epis­copii, prin sârguinta ta; alineaza razboiul arhiereilor, cel ce ai potolit îndraznirea barbarilor; pe stapânirea ta cea purtatoare de biruinta s-o împodobesti prin aceasta, ca adica episcopii sa aiba pace si unire între ei; si o vor avea aceasta, de voi fi eu liberat la patria mea. Aceasta daruire o poftesc; acest dar desavârsit sa-l arati mie".

Deci, s-a minunat împaratul de cele graite de sfântul si a lacrimat. La fel si boierii cei ce erau cu împaratul, pentru ca toti erau cuprinsi de mare dragoste catre dânsul si nu voiau sa-l elibereze. Iar el pe de o parte punând înainte batrânetile si bo­lile cele de-a pururi, iar pe de alta dezbinarile cele ce se faceau pentru dânsul între episcopi, si mult rugând pe împarat, l-a înduplecat ca sa nu-l opreasca, ca celelalte zile ale vietii sale sa le savârseasca în pace, odihnindu-se putin de ostenelile cele multe. Deci, fiind eliberat, i-a sarutat pe toti si, pace dând oilor sale, iesea din cetate, tot poporul petrecându-l si cu mare tânguire plângând. Apoi, episcopii care iubeau pe Sfântul Grigorie si plângeau dupa dânsul au iesit din cetate, lasând soborul si s-au întors fiecare la locul sau, între care era Grigorie de Nyssa, fratele marelui Vasile, Amfilohie al Iconiului, Evloghie al Edesei, Eladie al Cezareei, Otreie al Melitinei si multi altii. Iar soborul cel ce a ramas în Constantinopol a pus pe scaunul acela pe Nectarie.

Sfântul Grigorie, Cuvântatorul de Dumnezeu, mergând în Capadocia, s-a salasluit în satul parintesc, care se numea Arianz, si se odihnea acolo, fiind foarte slab. Totusi nu înceta ostenelile cele pentru Dumnezeu, pentru ca aflându-si patria sa, Nazianzul, vatamata de erezia lui Apolinarie, a curatit-o prin multe sfatuiri si scrisori. Si fiind rugat de cetateni ca sa primeasca scaunul cel parintesc, n-a voit, ci pe un preot oarecare, anume Eulalie, barbat drept-credincios si îmbunatatit, l-a pus episcop; iar el se linistea în satul Arianz, unde vietuind câtva vreme, si multe scrieri folositoare lasând, întru adânci batrânete a trecut la viata cea neîmbatrânita, în 25 de zile ale lunii ianuarie, si a fost îngropat cu cinste în cetatea Nazianz. Dupa multi ani, cinstitele lui moaste le-a mutat dreptcredinciosul împarat Constantin VII Porfirogenetul (913-959) din Nazianz în Constantinopol si le-a pus în biserica Sfintilor Apostoli, spre ajutorul si apararea cetatii si spre marirea lui Hristos Dumnezeu, Celui împreuna cu Tatal si cu Sfântul Duh slavit, în veci."(Sinaxarul Sfintilor Capadocieni)