Asupra pisicii doamnei Max
De vreo doua saptamani, o pisica s-a aciuat pe langa casa noastra. A venit intr-o Duminica, sarind gardul si mieunand a foame. Dupa ce am ospatat-o, mirandu-ne de cat de mult poate sa manance, a plecat. A revenit seara, apoi in fiecare zi.
Dupa vreo saptamana, aflam prin intermediul copiilor, de la gradinita, ca este "pisica lui Max". Pesemne ca ala mic s-a laudat pe la gradi ca avem pisica. A doua zi primim mesajul "doamnei Max", care ne roaga, cu accente imperative, sa nu mai primim in casa si sa-i hranim pisica, pesemne bagand de seama ca animalul sta mai mult pe la noi. Vreo doua trei zile, nici nu a mai venit. Poate ca stapana a imbuibat-o, ori poate ca a incuiat-o in buda. Am crezut ca povestea s-a terminat, dintr-un motiv ori altul.
Totusi, pisica doamnei Max, dupa aceasta scurta recreatie, continua sa vina. Sa miorlaie in zori, zgariind fereastra si aruncandu-se asupra ivarului, in nadejdea accesului catre frigider, acolo de unde stie ea ca se revarsa paté-ul de ficat. Aceasta prezenta rugator-indrazneata, miorlaitoare la cantatul cocosilor, ma enerveaza si ma misca in acelasi timp.
Intrebare: avand in vedere ca o pisica nu este un bun, desi nici chiar o persoana, ci o existenta vie careia ii este foame si are capabilitatea de a mieuna rascolitor la ora aurorei, pot, in buna constiinta, sa trec peste consemnul doamnei Max si sa-i hranesc bestia ?
Last edited by Mihnea Dragomir; 09.10.2015 at 09:22:56.
|