Ideea de la care s-a plecat este luata din Apocalipsa.
https://www.gotquestions.org/Romana/...te-potire.html
Numai ca în textul biblic simbolul celor 7 trâmbiČ›e este luat din Vechiul Testament, avea o bogata semnificatie cu care o comunitate iudeo-crestină era familiarizata. Ulterior, în istoria sectologiei,, sensul originar s-a pierdut iar tema a fost practic remodelata conform unor conceptii care, adeseori, sunt stranii si rupte din contextul initial al textului.
Este o eroare fundamentala în sectologie, profetiile biblice sunt scoase din contextul lor istoric si întelesul lor initial si sunt îmbrăcate în hainele unor interpretări care le videaza de orice înteles conceput de autor, devenind copii stranii ale unor frici sau psihoze moderne. Baza erorii sta în tratarea dezechilibrata a spiritului apocaliptic, mereu cu acelasi final: false profetii cu neîmplinire certa.
Cum s-a nascut eroarea: primele generatii de crestini au crezut cu tarie in revenirea Domnului intr-un viitor foarte apropiat, chiar in timpul vietii lor. Practic tot NT da marturie despre aceast gen de abordare. In momentul in care au realizat ca revenirea s-ar putea sa nu fie atat de rapida si-au recalibrat asteptarea, pregatindu-se de un drum de anduranta, pe termen lung. Evident ca in acest context si spiritul apocaliptic specific primelor comunitati s-a schimbat, dintr-unul radical pe termen scurt intr-unul cu pogoraminte pe termen mediu si lung. Cred ca Didahia contine dovezi despre acesta tranzitie graduala si lina. In ciuda multor critici primele comunitati crestine nu au cazut in dezamagire cu privire la o neimplinire rapida a Intoarcerii ci au privit cu discernamant duhovnicesc si echilibru la realitatea istorica. In istoria crestinismului au existat miscari sau indivizi care dorind o traire mult mai radicala decat media obisnuita au reinviat acel spirit apocaliptic pe termen scurt dar uitand sa se uite si cum l-au dezvoltat crestinii ulterior. Un spirit apocaliptic pe termen scurt cere o traire radicala diferita de o traire crestina medie si de aici senzatia de radicalism. Istoria insa nu are mila de asa ceva, aproape toate miscarile de acest gen au suferit dezamagirea neimplinirii propriilor profetii. Ulterior, ca sa nu se desfiinteze, le-au modificat si remodelat si pe acestea. Povestea nu este deloc noua, si in iudaismul dinainte si din timpul vietii Mantuitorului existand aceasta situatie. ESte in general valabila cam in toate religiile monotesite cu diferente.
Din punctul meu de vedere ultimii descendenti reali ai acelei simbioze originale dintre spiritul apocaliptic radical si durata istoriei, dintre ideea ca Dumnezeu este drept si doreste invingerea raului si durata timpului efectiv de implinire istorica sunt calugarii ortodocsi.