[casiana]

Si eu ma confrunt cu aceasta problema, aceea de a pastra vechile prietenii facute cu multi ani in urma, prietenii care se legau datorita activitatilor comune si specifice varstei: scoala, film, spectacole de teatru, concerte, excursii...dar fara a tine cont de gradul de religiozitate al celor care mi-au devenit foarte apropiati, prieteneste vorbind. Anii au trecut si diferentele care tin in primul rand de principiile crestine, de convingerile si formele de manifestare religioasa au inceput sa fie din ce in ce mai mari. Nu vrea sa renunt la aceste prietenii, dar recunosc ca este foarte greu sa le pastrez avand in vedere ca avem preocupari diferite si o cu totul alta viziune asupra vietii.

Eu, de cele mai multe ori, incerc sa evit orice discutie pe un subiect legat de religie, de Biserica sau de Dumnezu tocmai pentru a ma feri de contradictii si posibile rupturi de relatie pentru ca desi sunt deosebiri vizibile intre noi si ducem vieti diferite din toate punctele de vedere, inca sunt oameni foarte apropiati sufletului meu.

Este adevarat ca acum prefer prietenii cu cei langa care ma simt in armonie din toate punctele de vedere, oameni apropiati de Biserica si de Dumnezeu, dar doar acum, la varsta asta, imi pot permite alegerea lor dupa acest criteriu… in timpul liceului era aproape imposibil.

Cat despre a treia categorie de oameni pe care ai amintit-o mai sus pot spune ca aici se incadreaza toti colegii mei de serviciu. Pentru mine este foarte greu sa lucrez intr-o institutie in care colegii sunt crestini doar cu numele si care speculeaza orice stire care nu aduce cinste Bisericii pentru a se hrani din comentariile rautaciose si batjocoritoare ale celorlati, adresandu-mi tot felul de intrebari iscoditoare. Intr-un astfel de mediu esti intotdeauna privit ca un ciudat daca tii post in zilele de miercuri si de vineri, pentru ca stii sarbatorile de peste an, pentru ca mergi la biserica si multe alte lucruri cu totul straine pentru ei.

In compania acestei categorii, nu pot decat sa-mi respect principiile de viata impuse in primul rand de simtul moral, principii care sunt in concordanta cu ceea ce sunt eu, dar nu cu ceea ce incearca as-mi impuna altii.