Eu sunt convins că dacă stăruim cu răbdare („până la sfârșit nu până la prășit”) în rugăciunea pentru cineva, atunci Dumnezeu îl va îndrepta pe acel cineva indiferent de ce alegeri face acela. Nu e o încălcare a liberului arbitru ci e o posibilitate de a ne „învrednici”(vrednici nu suntem niciodată de aia pun ghilimele) unii pentru alții, e o consecință firească a legăturii în care ne-a creat Dumnezeu pe noi oamenii...deși când vine vorba de explicații teologice scârțâi, până la urmă esențială e nădejdea că Dumnezeu îl va milui pe acel cineva dacă noi ne rugăm...și așa va fi....avem destule exemple în ortodoxie de oameni care au fost întorși din căile pierzaniei nu pentru alegerile lor ci pentru rugăciunile altora..îmi pare rău că memoria mea deficitară nu îmi pune la îndemână acum nici unul din aceste exemple dar îi invit pe cei care și le amintesc să le posteze aci spre întărirea noastră a tuturor.