[Eugen7]

În prealabil postat de MihaiG

Ca să avem o bază pentru discuţie, voi reproduce definiţia păcatului din CBC:


1849. Păcatul este o greşeală împotriva raţiunii, a adevărului, a conştiinţei drepte; este o încălcare a iubirii adevărate, împotriva lui Dumnezeu şi împotriva aproapelui, din cauza unei alipiri strâmbe faţă de anumite lucruri. El răneşte natura omului şi loveşte în solidaritatea umană. A fost definit ca "un cuvânt, un act sau o dorinţă contrare legii veşnice".

1850. Păcatul este o jignire adusă lui Dumnezeu: "Împotriva ta, doar împotriva ta am greşit şi ceea ce este rău în ochii tăi am făcut" (Ps 51, 6). Păcatul se ridică împotriva iubirii lui Dumnezeu faţă de noi şi ne îndepărtează inimile de ea. Ca şi păcatul originar, el este o neascultare, o revoltă împotriva lui Dumnezeu, prin voinţa de a deveni "ca nişte dumnezei", cunoscând şi determinând binele şi răul (Gen 3, 5). Păcatul este astfel "iubire de sine până la dispreţul faţă de Dumnezeu". Prin această trufaşă înălţare de sine, păcatul este diametral opus ascultării lui Isus, care împlineşte mântuirea.

1851. Tocmai în pătimirea lui Cristos, unde milostivirea acestuia îl va învinge, păcatul îşi arată cel mai bine violenţa şi multiplicitatea: necredinţă, ură ucigaşă, respingere şi batjocuri din partea conducătorilor şi a poporului, laşitatea lui Pilat şi cruzimea soldaţilor, trădarea lui Iuda, atât de amară pentru Isus, lepădarea lui Petru şi părăsirea din partea ucenicilor. Totuşi, chiar în ceasul întunericului şi a Stăpânitorului lumii acesteia, jertfa lui Cristos devine în chip tainic izvorul nesecat al iertării păcatelor noastre.


Mai mult, inclusiv clasificarea păcatelor, aici: http://catehism.ro/CBC_061.htm

Domnule MihaiG, va multumesc pentru obiectivitatea definitiilor oferite. Apreciez onestitatea dvs si cu singuranta aceste discutii ne ajuta sa intelegem teologia si spiritualitatea atat cea romano-catolica cat si cea ortodoxa (filocalica). Observam, intelegem si constientizam atat asemanarile si deosebirile.

Din definitiile oferite de dvs. conform teologiei romano-catolice, pacatul este "o gresala impotriva ratiunii, Adevarului, constiintei" si o "jignire" la adresa lui Dumnezeu. Astfel caracterul juridic este inechivoc. (Dupa caderea lui Adam: "murim pentru ca pacatuim". Pcatul este cauza mortii.)

Asa cum reiese din postarile anterioare (in care doresc sa subliniez ultima postare a Deliei), conform teologiei filocalice, pacatul este urmarea starii de boala (moarte) duhovniceasca. Pocainta implica metanoia, dorinta conlucrarii cu harul lui Dumnezeu intru Hristos Iisus in vederea eliminarii bolii (mortii) duhovnicesti care are ca efect direct reorintetarea lucrarii (energiei) umane (trupesti si sufletesti) de la savarsirea pacatelor la savarsirea virtutii (Astfel virtutea este o roada a conclucrarii cu Hristos si nu un scop in sine. Virtutea arata inechivoc prezenta Duhului Sfant, prezenta lui Hristos in om. Omul nu se poate mandri cu virtutile sale constient fiind ca Hristos este cel care lucreaza binele in om. Parintii filocalici afrima inechivoc, chiar si in cazul sfintilor: singurul lucru care apratine doar omului sunt pacatele, iar orice fapta buna, orice virtute este datorata milei si iubirii lui Hristos Iisus, caci fara EL nu putem face nimic bun).
(Astfel conform invataturii filocalice, dupa caderea lui Adam: "pacatuim pentru ca murim" duhovniceste. Moartea duhovniceasca este cauza pacatului).