Citat:
În prealabil postat de George.m
Potrivit invataturii Bisericii, intre credinta si fapte bune exista o stransa legatura; pe de o parte, credinta nu exclude faptele bune, ci le presupune, iar pe de alta parte, faptele bune nu au insemnatate duhovniceasca fara credinta.
Credinta lipsita de faptele bune e moarta in ea insasi, spune Sfantul Apostol Iacov. Si diavolii cred in Dumnezeu si se cutremura, dar sunt certati cu El, nu Ii implinesc voia, Il dusmanesc.
Literatura filocalica ne revelaza ca adevarata credinta e nedespartita de fapte bune. O credinta lipsita de fapte bune e socotita a fi oarba, iar faptele bune nu sunt mantuitoare, nu-i innoiesc fiinta celui lipsit de credinta in Iisus Hristos.
Spune Sfantul Teodor al Edesei: "Precum fapta buna fara credinta este cu totul moarta si fara putere (efect), asa si credinta singura, fara fapte de dreptate, nu ne izbaveste din focul cel vesnic. Cel ce Ma iubeste, zice Domnul, va pazi poruncile Mele. Daca iubim deci pe Domnul si credem in El, sa ne sarguim intru lucrarea poruncilor Lui, ca sa castigam viata vesnica.
Iar daca trecem cu vederea pazirea poruncilor Lui, de care asculta toata zidirea, cum ne vom numi pe noi credinciosi, o data ce am fost mai cinstiti decat toata zidirea, dar dintre toate singuri ne aratam neascultatori de poruncile Facatorului si fara multumire fata de Binefacatorul?"
|
E adevarat ce spui insa, aceste fapte bune oglindesc universul Decalogului cu cele doua dimensiuni ale lui : iubirea fata de Dumnezeu si iubirea fata de aproapele.
Daca am credinta in Dumnezeu voi face tot posibilul sa ma inchin Creatorului, sa cinstesc ziua Lui de odihna, sa pastrez curata viata de cuplu sau sa fiu cinstit, corect cu toti si multe altele.
Sunt oameni care fac fapte bune (ajuta pe cineva) insa, acestea nu au nici o valoare in ochii lui Dumneseu daca nu sunt facute din dragoste.