Sunt de acord: exemplul fratelui meu arata ca o parte din tineret nu va reactiona la fel la aceasta tactica. Si totusi, daca ne dam batuti fara sa incercam sa-i invatam pe tineri sa viseze fara sa isi satisfaca poftele si curiozitatile carnale, nu e asta mai rau decat daca incercam si pierdem 50% din turma? Macar am salvat restul...
Cat despre mine, trebuie sa spun ca Dumnezeu m-a ajutat. Barbatul pe care l-am gasit imi respecta si imi impartaseste ideile intr-un grad cu totul neasteptat chiar si de mine. Am avut mult de asteptat pentru ca sa-l gasesc (ma rog, "mult" e o chestiune relativa, dar ne-am cunoscut cand aveam 20 de ani, ceea ce e mai tarziu decat tineretul din zilele noastre), dar sunt fericita. Ceea ce nu inseamna ca mereu e asa: de exemplu sora mea inca nu si-a gasit un Fat Frumos. Cred ca trebuie sa echilibrezi cumva asteptarile cu ceea ce gasesti: exista puncte la care nu trebuie sa renunti, si puncte la care poti sa renunti sau sa gasesti un compromis.
Pentru mine punctele la care nu renunt sunt cele care au de-a face cu sufletul -- al meu, al copiilor, al familiei. Punctele la care pot sa renunt sunt poezia si literatura, formatul atletic, ochii negri. Nu ma astept ca un barbat sa fie perfect, si ma bucur de fiecare data cand vad ceva luminos in cei din jurul meu. Mama unei prietene a zis: cei mai multi oameni sunt 90% trup si 10% suflet, dar prietenul tau (sau logodnic in momentul de fata) e 90% suflet si doar 10% trup. Sunt binecuvantata cu asa un om :).
Doamne ajuta!
Cristina
|