Cand spui "a gresi fata de oameni" te gandesti la "a-i supara cu ceva" sau la "a arata ca si tu esti supus greselii"?

Poate fi o forma de mandrie, anume eu sunt "perfect" (dpdv crestin) si nu supar pe nimeni. Daca ai ajuns la iubirea de semeni care nu te lasa sa ii superi, pentru ca ii iubesti, atunci e altceva. Dar atunci nu iti mai este frica, pentru ca actionezi natural, fara sa te gandesti sau sa te autocenzurezi.

O astfel de persoana se poate sa puna prea mult pret pe imagine si mai putin pe esenta sa ca om. Oricine poate sa greseasca, important este sa recunoasca si sa-si ceara iertare. Si sa nu persevereze in actiunile care i-ar rani pe ceilalti. Cred ca trebuie in primul rand sa ne straduim sa nu gresim in fata lui Dumnezeu...principial, sufleteste, nu "fariseic" (imi platesc darile si fac milostenie si gata)... Pe mine personal m-ar cam bloca faptul de a incerca "sa actionez fara greseala"... Nu ca nu incerc sa ocolesc pacatul/ greseala, dar eliminarea acestora este imposibila (singur Domnul Hristos este fara de pacat), iar diminuarea numarului lor vine prin (auto-)educatie, in timp. Daca as pleca la drum cu ideea ca nu trebuie/ nu am voie sa gresesc, as fi prea stresata... Ideea este sa ne perfectionam, dar sa nu uitam ca nu suntem perfecti...