Desigur, numai Dumnezeu vindeca, dar prin rugaciunile unor oameni pe care-i iubeste. Parintele Gabriel Nicu era un rugator, nu un vindecator. Era preot de mir, dar ducea o viata de pustnic in mijlocul multimii, o viata de post si rugaciune. Efectele rugaciunii i-au fost remarcate inca din timpul seminarului de catre un fost profesor al sau. Colegii de seminar de asemenea si-l amintesc ca avand mare ravna spre nevointa si rugaciune. In plus, exista multi preoti si calugari care il apreciaza si acum.

E firesc sa fim prudenti, dar sa nu uitam ca in zilele noastre se seamana confuzie cu buna stiinta si se compromit valorile, astfel incat sa nu mai stim ce sa credem. Parintele ne-a spus el insusi sa cautam sa-l imitam, nu sa-l laudam, caci asta n-ar duce la nimic bun. Iar eu, desi sunt o incapatanta si o suspicioasa notorie, a trebuit sa observ ca tot ce m-a invatat acest parinte e corect. L-am verificat pas cu pas. Nu-l urmam orbeste. Daca spunea ceva mai deosebit, verificam cine mai spune asa ceva. Si gaseam: parintele Paisie Aghioritul, parintele Lavrentie de Cernigov, parintele Arsenie Boca, inginerul Mircea Vlad (Apocalipsa 13) si, ulterior, chiar parintele Iustin Parvu!