Franţa nu mai e ce-a fost odată pentru cultura şi ştiinţa lumii. Nu ştiu ce-ar mai face azi Ionesco, Cioran ori Eliade la Paris. Şi chiar mă preocupă chestiunea asta: de ce nu mai e Franţa, în doar juma de secol, ce a fost câteva veacuri la rând în lume? Din pricina socialiştilor, oare?....

*
Îmi bate gândul în altă direcţie... Ne arăta profesorul G. Ionescu o deosebire majoră între psihologia franceză şi cea americană, cu aplicaţie la nivelul psihopatologiei: pe cât de conservatoare, sobră, elegantă şi vagă/speculativă (în chip fericit, cum şade bine ştiinţelor spiritului) e psihologia franceză (clasică), pe atât de grăbită, comportamentalistă, îngustă şi vulgară, dar rapid eficace este psihologia americană.
Două stiluri de a fi, cugeta şi simţi a două lumi atât de diferite ar fi explicaţia pentru aparenta decadenţă a Franţei şi momentana gomflare musculoasă şi zgomotoasă a Americii.
Altfel spus, lumea californizată de astăzi, lumea cisburgărului şi a lui Coca-Cola, nu mai are vreme să gesteze oameni de înaltă cultură, între frontiere ori aiurea. Ce cultură să îţi mai trebuiască atunci când ai banu, nene, sticla de Cola şi friptanu rapid făptuibil?
Or, îmi pare, Franţa însăşi a fost treptat atrasă în mrejele californiene... Simultan cu ea au luat drumul râgâitului şi al pârţului spontan şi alte ţări care, printre mode şi zgomotoase iamgini pompoase au uitat cine sunt, cine au fost şi cine ar fi putut deveni.

În concluzie, modelele de ieri made in France astăzi nu mai sunt nici viabile nici vandabile.
Franţa ar putea redeveni capitala culturii europene doar dacă lumea reuşeşte să se scuture de minciuna facilă a bisnismenilor americani. Dar nu sunt semne că oamenii de azi doresc întoarcerea la cultură ci, mai degrabă, cufundarea tot mai amplă în labirintul pompos al ornamentaţiilor unei civilizaţii sterile. Când stomacul şi coinacul au fost bine aranjate, cui îi mai arde de-un panseu, de o meditaţie, de-o poruncă... America ne-a învăţat că morţii şi proştii pot fi fascinanţi şi puternici. America delirează de zeci de ani, dar mai grav e că toate popoarele lumii au prins a o îngâna şi iată, azi, tot pământul se zvârcoleşte, spasmodic, într-un delir sistematizat pe tema putere, glorie, sex.

Cine va reinventa, oare, haloperidolul?.... Să nu fie între ditamai zgârie-norii ăia nici un creier a cărui idee să străpungă tavanul şi să intre în cer?..... Apoi să se scoboare şi să ne spuie şi nouă. Amin!