Sunt multi copii care traiesc asa, in familii foarte nevoiase. Uneori au parte de o mama buna sau de un tata potrivit, mai rar de amandoi (divorturi, puscarie, alcoolism etc.). Altii sunt ingrijiti de bunici sau de vreo matusa...
Cat sunt mici invata lucruri simple si bune. Au pace, se multumesc cu putin, se bucura de viata desi altora li s-ar parea imposibil sa traiasca in conditiile acelea, dificile...
Nu de putine ori am intalnit astfel de copii, o mangaiere. Cand eram profesor la tara, demult prin anii 90 aveam multime de copii asa, in fiecare clasa. Ei sunt o adevarata bucurie pentru lumea asta mohorata! Intre ei m-am simtit intotdeauna in siguranta, senin, bucuros si cu rost.

Si totusi...
Mai tarziu incep sa se intample unele lucruri... Fie din nepaza, fie din pricina unor constrangeri de nerezolvat, acesti copii se schimba, treptat. Dupa 10, 20 ani ii reintalnesti si constati ca au devenit ca toti ceilalti. Ce s-a intamplat? Cum si-au pierdut inocenta, bunatatea, seninatatea?
In adolescenta si tinerete majoritatea cad in obiceiuri si convingeri noi, urate, respingatoare. Si viata lor, care pornise atat de frumos, continua in note tot mai sumbre.

Unii, insa, putini dintre ei, isi continua frumoasa vietuire. Sunt discreti, aproape nevazuti dar sunt pretutindeni, printre noi, mentinind probabil acea fereastra de lumina si aer curat prin care Dumnezeu mai pompeaza Har in lumea noastra cea ticalosita.

Dumnezeu sa ne ierte si sa aiba grija de toti copiii Lui, ca sa nu se piarda vreunul pe drumuri straine! Sau, de s-a pierdut o vreme, sa se intoarca acasa cu bine!