View Single Post
  #3  
Vechi 25.11.2010, 12:10:44
colaps's Avatar
colaps colaps is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 21.04.2010
Locație: dor de Moldova...
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.210
Implicit

Toate hotarele (definițiile) pe care le-au pus Părinții au căzut; nu mai există nici o linie de definire și de demarcație între erezie și Biserică, între adevăr și rătăcire. Și ereziile sunt biserici, și desigur multe, precum cea papală (catolică), se consideră acum ca biserici surori, cărora împreună cu noi Dumnezeu le-a încredințat grija pentru mântuirea oamenilor[19]. Există și în cadrul ereziilor harul Atotsfântului Duh, drept pentru care și botezul lor, precum și toate celelalte taine sunt valide. Toți câți s-au botezat, oricărei erezii ar aparține, sunt mădulare ale trupului lui Hristos, ale Bisericii. Blestemele și anatemele sinoadelor nu mai sunt valabile și trebuie radiate din cărțile liturgice. Ne-am adăpostit în „Consiliul Mondial al Bisericilor” și ne-am vândut substanțial – și aceasta doar prin aderarea noastr㠖 propria conștiință de sine eclesiologică. Am desființat dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică, dogma despre „un (singur) Domn, o (singură) credință, un (singur) Botez”[20].

7. Acest sincretism intercreștin, a fost dezvoltat acum și într-un sincretism interreligios, care pune semnul egal între toate religiile și theosevia, cinstirea de Dumnezeu cea una, de-Dumnezeu-descoperită în Hristos, cunoștința dumnezeiască și viața în Hristos. Este atacată, în consecință, nu doar dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească în relație cu ereziile, ci și dogma de căpetenie despre unica Revelație în lume și unica mântuire a oamenilor prin Iisus Hristos în relație cu religiile lumii. Este cea mai mare rătăcire, cea mai mare erezie din toate veacurile.

8. Noi credem și mărturisim că doar în Hristos există posibilitatea mântuirii. Religiile lumii și ereziile duc la pierzare. Biserica Ortodoxă nu este doar Biserica adevărată; este Biserica cea Una. Doar ea a rămas fidelă Evangheliei, Sinoadelor și Părinților, și, prin urmare, doar ea reprezintă adevărata Biserică Universală a lui Hristos. După Cuviosul Stareț Iustin Popovici, Ecumenismul este numele comun pentru falsele biserici ale Europei Apusene. Numele lor comun este panerezia[21].
Această panerezie a fost primită de mulți patriarhi, arhiepiscopi, episcopi, clerici, monahi și laici dintre ortodocși. O învaț㠄cu capul descoperit”, a aplică și o impun în practică, împărtășindu-se în felurite chipuri cu ereticii, prin rugăciuni în comun, schimb de vizite, colaborări pastorale, așezându-se radical pe ei înșiși în afara Bisericii. Poziția noastră inspirată de hotărârile canonice sinodale și de exemplul Sfinților este evidentă. Fiecare trebuie să-și ia în serios responsabilitățile sale.

9. Desigur că există și responsabilități colective, iar în principal cele ale Ierarhilor și teologilor noștri cu mentalitate ecumenistă în fața pleromei ortodoxe și a turmei lor. Acestora le declarăm întru frica lui Dumnezeu și cu iubire că această poziție a lor și deschiderile lor în activitățile ecumeniste sunt condamnabile din orice parte am privi, pentru că:

1. pun la îndoială realmente Credința și Predania noastră ortodox-patristică;
2. seamănă îndoială în inimile turmei și îi clatină pe mulți, conducându-i spre divizare și schismă și
3. atrag o parte a turmei în rătăcire și prin aceasta într-un dezastru duhovnicesc.

Proclamăm, așadar, că din aceste motive, cei care se mișcă în această iresponsabilitate ecumenistă, oricare ar fi poziția pe care o ocupă în Organismul Ecleziastic, se opun Predaniei Sfinților noștri și, în consecință, sunt în opoziție cu ei.

De aceea, poziția lor trebuie osândită și respinsă de către întregul Ierarhilor și al poporului credincios.


Mărturisirea de credință este semnată de următorii în mod doveditor și verificabil. Au semnat-o și o vor semna mult mai mulți:

Mitropolitul Serafim al Kitherei și Antikitherei
Mitropolitul Cosma al Etoliei și Akarnaniei
Mitropolitul Serafim al Pireului
Mitropolitul Ieremia al Gortinei și Megalopolisului
Arhimandritul Iosif, Igumenul Sfintei Mănăstiri Xiropotamu, Sfântul Munte
Protoiereul Gheorghios Metallinos, profesor emerit al Școlii Universitare de Theologie din Athena
Protoiereul Theodoros Zisis, profesor emerit al Școlii Universitare de Theologie din Thessalonic
Arhimandritul Marcu Manolis, proistamen (conducător) duhovnicesc al „Uniunii Orthodoxe Pan-Ellinice”
Arhimandritul Athanasie, Igumenul Sfintei Mănăstiri Stavrovunion, Cipru
Arhimandritul Timothei Sakkas, Igumenul Sfintei Mănăstiri Parakliti, Oropos
Arhimadritul Chiril Kehaghioglu, Igumenul Sfintei Mănăstiri Pantokrator, Melissohori, Langadas
Arhimandritul Sarandie Sarandos, parohul Sfintei Biserici a Adormirii Născătoarei-de-Dumnezeu, Amarusion
Arhimandritul Maxim Karavas, Igumenul Sfintei Mănăstiri a Sfintei Paraschevi, Milohori, Ptolemais
Arhimandritul Grigorie Haginikolau, Igumenul Sfintei Mănăstiri a Sfintei Treimi, Ano Ghazea, Volos
Arhimandritul Athanasie Anastasiu, Igumenul Sfintei Mănăstiri Marea Meteoră
Arhimandritul Theoclit Volkas, Igumenul Sfintei Sihăstrii a Sfântului Arsenie Cappadokianul, Halkidiki
Arhimandritul Hrisostom, Igumenul Sfintei Chinovii a Cuviosului Nicodim, Pentalofos, Gumenissa
Arhimandritul Theodor Diamantis, Igumenul Sfintei Mănăstirii Panaghia Molivdoskepasti, Konița
Arhimandritul Palama Kirillides, Igumenul Sfintei Mănăstiri a Nașterii Maicii Domnului, Kallipetra, Veria
Arhimandritul Lavrentie Gratsias, Sfânta Mitropolie a Florinei, Prespei și Eordeei
Arhimandritul Meletie Vadrahanis, Sfânta Mitropolie a Florinei, Prespei și Eordeei
Arhimandritul Pavel Dimitrakopulos, Sfânta Mănăstire a Schimbării la Față a Mântuitorului, Muțiala, Veria
Arhimandritul Ignatie Kalaitsopulos, Sfânta Mănăstire a Sfinte Paraschevi, Milohori, Ptolemais
Arhimandritul Simeon Gheorghiades, Sfânta Mănăstire a Sfintei Treimi, Ano Ghazea, Volos
Arhimandritul Augustin Siarras, Sfânta Mănăstire a Sfintei Treimi, Ano Ghazea, Volos
Arhimandritul Amvrosie Ghionis, Sfânta Mănăstire a Sfintei Treimi, Ano Ghazea, Volos
Gheronda (starețul) Grigorie Ieromonahul, Sfânta Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
Gheronda (starețul) Evstratie Ieromonahul, Sfânta Mănăstire Marea Lavră, Sfântul Munte
Gheronda (starețul) Filipp Ieromonahul, Coliba Marelui Athanasie, Mănăstirea Sfânta Anna Mică, Sfântul Munte
Ieromonahul Athanasie, Sfânta Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
Ieromonahul Nicodim, Sfânta Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
Ieromonahul Nifon, Sfânta Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
Ieromonahul Hrisosotom Kartsonas, Coliba Sfântului Gheorghe, Mănăstirea Sfânta Anna Mică, Sfântul Munte
Ieromonahul Onufrie, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sfântul Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
Ieromonahul Hrisanth, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sfântul Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
Ieromonahul Azaria, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sfântul Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
Ieromonahul Gavriil, Sf. Chilie Panaghia Gorgoepikoos, Sfânta Mănăstire Pantokrator, Sfântul Munte
Ieromonahul Panteleimon, Sf. Chilie a Sfântului Panteleimon, Sfânta Mănăstire Pantokrator, Sfântul Munte
Ieromonahul Tihon, Sf. Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Protoiereul Lambros Fotopulos, parohul Sfintei Biserici a Sfântului Cosma Etolul, Amarusion, Attica
Protoiereul Ioannis Fotopulos, parohul Sfintei Biserici a Sfintei Paraschevi, Attica
Protoiereul Athanasios Minas, Lutraki, Corinthia
Protoiereul Eleftherios Palamas, Sfântul Hristofor, Ptolemais
Protoiereul Konstantinos Migdalis, parohul Sf. Biserici a Sfântului Constantin, Volos
Protoiereul Photios Vezinias, profesor, Sfânta Mitropolie a Lagadasului
Protoiereul Antonios Vusdekis, parohul Sf. Biserici a Sfântului Nicolae, Nikea, Pireu
Preotul Dionisios Tatsis, pedagog, Konița
Preotul Dimitros Psarris, parohul Sf. Biserici a Atotputernicilor Arhangheli, Sesklon, Aesonia
Preotul Efthimios Antoniades, Sfânta Mitropolie a Larisei
Preotul Anastasios Gotsopulos, parohul Sf. Biserici a Sfântului Nicolae, Patre
Preotul Gheorghios Papagheorghiu, Sfânta Mitropolie a Dimitriadei
Preotul Peter Hirsch, Petrokerasa, Halkidiki
Preotul Theophanis Manuras, parohul Sf. Biserici a Sfântului Athanasie, Velestino, Magnesia
Ierodiaconul Theológ Kostopulos, Sf. Mănăstire a Sfintei Treimi, Ana Ghazea, Volos
Preotul Pashalis Ghinudis, Sfânta Mitropolie a Larisei
Preotul Gheorghios Diamantopulos, Lavrion, Sfânta Mitropolie a Mesogeei
Preotul Vasilios Kokolakis, parohul Sf. Biserici a Cinstitei Cruci, Holarghos, Attica
Preotul Petros Pantazis, parohul Sf. Biserici a Schimbării la Față, Halandriu
Ierodiacon Iraclidie Kleanthus, Sfânta Mitropolie a Tamasei
Ierodiacon Antonie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohoriu
Gheronda (starețul) Theolipt Monahul, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sf. Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
Gheronda (starețul) Gavriil Monahul, Chilia Sfântului Hristodul, Karies, Sfântul Munte
Gheronda (starețul) Ilarion Monahul, lângă Arsanaua Konstamonitului, Sfântul Munte
Gheronda (starețul) Daniil Monahul, Sf. Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
Gheronda (starețul) Acachie Monahul, Sf. Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
Gheronda (starețul) Ștefan Monahul, Sf. Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
Gheronda (starețul) Pavel Monahul, Sf. Chilie a Sfinților Apostoli, Schitul Xenofont, Sfântul Munte
__________________
Sunt împotriva: avortului, homosexualității, sectelor, ateismului, masoneriei, păgânătății, ereziilor, ecumenismului, băncilor, cipurilor și actelor cu cip, politicianismului și a părăsirii patriei.

Să ascultăm de poruncile lui Dumnezeu și atât! Viitoarele legi și acțiuni statale nu vor duce decât la compromiterea noastră ca ființe dumnezeiești și la pierderea libertății. Noi nu suntem legați de aceste rânduieli lumești deșarte și satanice, ci doar de voia Domnului!
Reply With Quote