Da, Ovidiu, poti iubi pe Dumnezeu desi NU POTI sa tii postul. E cu totul posibil si mai ales e destul de frecvent. Ca nu e dragoste desavarsita, de acord. Dar cine e in stare de dragoste desavarsita fata de Domnul, de postire pana la sange? Putini, foarte putini pamanteni...
Si invers, poti sa tii postul ceva de speriat, dar sa nu-l iubesti pe Domnul ci pe tine, marele postitor... Atentie la asta, un picut, iti mai cer: POATE E O NEBUNIE dar eu as recomanda unui mare "postitor", cand e vadita oarecare trufie acolo, sa procedeze invers! Sa se "desfraneze"! Ca sa-si taie voia, adica, si mai degraba sa lucreze altceva, de pilda sa ia lectii de umilinta pe ici pe colo sau lectii de generozitate etc.
Pentru unii e usor sa tina post (sunt si chestiuni de tip de personalitate, de pilda personalitatea anancasta e prin natura ei auto-constrictiva, cu reduse impulsuri spre desfatare, cu severitate de sine) insa e tare greu sa fie calzi si generosi in relatii. Pentru altii e greu sa tina post, din varii motive, insa sunt oameni saritori, sunt mari sufletisti. Oare nu avem nevoie si de astfel de oameni? Ce s-ar face lumea fara cei saritori la greu?
Important e ca omul sa fie cu inima si gandul la Hristos si sa isi treaca singur, in cercetarea de sine, neimplinirile ca act de pocainta si sa aiba oarecare ingaduinta cu sine si desigur cu altii, vazind la sine ca nu e mereu la indemana sa fii virtuos. Astfel cu vremea se mai fac si progrese, prin lucrarea harului in om.
Dar cine poate sa posteasca in tandem cu altele, tot duhovnicesti, foarte bine!
In fine, e treaba de duhovnic, pana la urma... Ca fiecare cu sufletul si tainitele lui... Nu putem sa punem reguli generale ca pe o obligatie strictaca devenim nerealisti, nedrepti...

P.S. Da, incerc mereu sa tin cont ca altii nu sunt ca mine si viceversa. Tocmai de aceea nu insist decat pana la un punct si prefer, in schimb, sa subliniez ca exista multa variatie/diversitate impreuna cu o anumita unitate.