[Mihnea Dragomir]

Sinaxarul este plin de sfinţi adolescenţi. Este vârsta marilor entuziasme. Mai mult decât oamenii de alte vârste, adolescenţii sunt chemaţi să descopere aventura întâlnirii cu Isus. Am mai reprodus un citat din "Jurnalul Fericirii" unui evreu convertit, dar unele lucruri merită repetate pentru savoarea lor şi bogăţia lor:

Nenorocirea este că veacuri de-a rândul – şi acum mai mult decât oricând – până şi oamenii de bună credinţă (mai ales ei) văd în creştinism un fel de vag şi blând cretinism, bun pentru bigoţi, creduli şi fiinţe pierdute cu firea.

În vreme ce e clocot, e scandal, e curată „nebunie”, mai îndrăzneţ şi mai exigent decât orice teorie extremistă; e aventură, e happening – e cel mai formidabil happening.

Creştinismul e dogmă, e mistică, e morală, e de toate, dar e în special un mod de a trăi şi o soluţie şi e reţetă de fericire. Mai că aş spune că e supradeconectare, supra-LSD. Pe lângă doctrina creştină, cerinţele şi rezultatele ei, toate stupefiantele şi halucinogenele sunt leac băbesc, diluţie Hanemann minimală, roabă neolitică.

Nu există mai zguduitoare terapeutică (ne cere imposibilul) şi nici medicament mai eficace (ne dă libertatea şi fericirea fără a mai fi nevoie să trecem pe la traficanţii de heroină).

Creştinismul dă pace, linişte şi odihnă – dar nu serbede şi monotone, ci pe calea aventurii celei mai temerare, a luptei neîncetate, acrobaţiei celei mai riscante. Un trapez la mare înălţime – şi nici o plasă dedesubt.

Creştinii nu sunt chemaţi să caute fericirea numai în viaţa viitoare, ci chiar în viaţa aceasta. Acuma, depinde mult ce înţelegem prin fericire, înţelesul a orice poate fi deformat. Fericirea creştină este să fii prieten al lui Isus. El este Apa cea Vie şi numai El satură. Nu am văzut niciodată oameni atât de fericiţi precum călugării şi călugăriţele. Chiar azi am văzut o frumoasă călugăriţă la biserica în care fiica mea face cateheza. Fericirea de pe chipul ei era radiantă şi contaminantă. Dimpotrivă, ceea ce nu vine de la Dumnezeu nu aduce fericire. Poate aduce o satisfacţie rea, de moment, ca atunci când îl fracturăm pe colegul care vrea neapărat să iasă în evidenţă să se pună bine cu şeful. Dar repede vine urâtul şi amarul şi deznădejdea. Dacă diavolul ar vinde aur în schimbul sufletului nostru, tot ar mai fi un târg oarecare, numai că Înşelătorul nu aur ne vinde, ci poleială şi iluzii. Banii calpi pe care ne-am vândut ies repede la iveală, spre zdrobirea noastră şi părerea de rău.

Desigur, fericirea tânărului în uniune cu Domnul este numai o arvună a fericirii vieţii viitoare. Surâsul lui Dumnezeu în inima noastră îl simţim cumva "în ghicitură" şi numai uneori. Şi totuşi, aceste momente ne fac atât de fericiţi şi ne fac să tânjim aproape fizic după Cel care e izvorul fericirii. Dar când vom fi faţă către Faţă, când lumina Lui ne va inunda fiecare colţ rămas obscur din sufletul nostru ! Abia atunci vom vedea pe deplin cât de bun este Domnul, dacă pentru atât de puţin efort în viaţa noastră ne dă atât de multă fericire !