[88hharalambos]

În prealabil postat de ioan cezar

Dacă nimic din lumea asta nu este a călugărului, atunci cum rămâne cu făgăduinţa Mântuitorului???Marcu capitolul 10: 28. Şi a început Petru a-I zice: Iată, noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat.
29. Iisus i-a răspuns: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care şi-a lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ţarine pentru Mine şi pentru Evanghelie,
30. Şi să nu ia însutit - acum, în vremea aceasta, de prigoniri - case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ţarine, iar în veacul ce va să vină: viaţă veşnică.


Parinte, iertati va rog, va cer un ajutor la talcuirea pericopei citate (si, daca nu e cu suparare, ii rog si pe fratii crestini care citesc acum sa ma ajute intru lamurire)!
Imi pare ca cele doua versete se refera la doua planuri distincte si la legatura dintre acestea. Astfel:
Versetul 29 imi pare ca se refera la existenta lumeasca a omului.
Versetul 30 il inteleg ca o trimitere la viata duhovniceasca.
Legatura consta, dupa cum (nu ma) pricep eu, in rasplata pe plan duhovnicesc (sau darul din partea Domnului) a jertfei crestinului facuta in planul lumesc. Pe aceasta linie vorbim despre despatimire, renuntarea la idoli etc.
Oare am inteles bine? Va multumesc.

Sf Ioan Gură de Aur, tâlcuieşte această făgăduinţă, la Matei, cu referire la plan strict lumesc,( după cum şi textul este destul de clar) specificând prin cuvântul " oricine" că această făgăduinţă se întinde la toţi din toate timpurile, (nu numai la Apostoli), care vor renunţa pt Hristos la cele precizate de Evanghelie.

Şi aduce argumente cum Apostolii pescari săraci fiind la momentul chemării la apostolie, şi apoi după Pogorârea Duhului Sfânt , când s-a întemeiat primele comunităţi creştine, cum toţi aduceau averile lor şi le puneau la picioarele apostolilor, iar ei mai departe ca nişte buni economi le împărţeau după nevoie altora .

Apoi numărul celor care sau lipit de apostoli, dragostea lor pt ei, pt aceasta îl aduce exemplu şi pe apostolul Pavel care ucenicii erau în măsură să-şi dea şi sufletul pe el.

Şi sf Teofilact al Bulgariei, în tâlcuirea la Luca explică la fel.
Desigur, că există şi un înţeles mai înalt la aceste versete, fără să-l excludă pe cel dintâi, ci care îl suprapune, la acesta din urmă vb sf Chiril al Alexandriei, în care se referă la primirea Duhului Sfânt în schimbul lepădării de cele lumeşti, şi la dobândirea de daruri duhovniceşti şi harisme de tot felul, chiar în viaţa de acum.

Şi aici compară în schimbul tatălui pământesc pe Cel Ceresc, în schimbul fraţilor trupeşti, pe cei în Hristos care sunt foarte mulţi, în schimbul femeii, înţelepciunea cu care va naşte roadele cele bune a Duhului Sfânt şi virtuţile, etc,

Şi vedem că această făgăduinţă atât pe plan material cât duhovnicesc a fost şi este până în zilele noastre, mănăstirile în cea mai mare parte au situaţie materială( chiar dacă a mai fost şi este încă secularizată), care este a tuturor vieţuitorilor şi dealungul timpului călugării sfinţi au avut şi aceste daruri spirituale.

Şi Dumnezeu, celor care sunt în stare să se lepede de toate, le dă spre gestionare chiar în viaţa de acum, cu mult mai mult cele o dată lăsate, ca unora care nu sunt legaţi cu patimă de acestea şi sunt vrednici să le stăpânească.
Dar de ce am spus astea, la acuza faptului că unora li se pare că a avea monahul un calculator sau ştiu eu nişte lucruri personale, deja este o avere interzisă pt el.

Trebuie ştiut că monahul se leapădă lucruri şi averi personale, ( chiar la călugărie)de cele care îl împovărează , nu ca şi cum ar fi nişte lucruri care nu mai are dreptul la ele, sau ca pe lucruri interzise pt el, ci pt evitarea grijei lor, cum vedem în viaţa sf Antonie cel Mare, care acest motiv şi singurul la invocat.

Sau cum spunea sf Apostol Pavel, toate imi sunt îngăduite dar nu toate imi folosesc, bine-nţeles cele bune, nu păcatele, alea nu erau îngăduite nici chiar pt el.
Într-o mănăstire totul este organizat şi centralizat în aşa fel ca să nu împovăreze vieţuitorii cu griji, deşi au multe în gestiune.
Şi astfel sunt multe dar fără să fi legat de nimic la propriu, în general cum se întâmplă ( nu mă refer la excepţii, că sunt şi din astea) .