View Single Post
  #1384  
Vechi 12.12.2018, 21:48:51
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Dacă ai smerenie, ai sfințenie și dacă ai sfințenie ești smerit.
Dacă nu te slăvește Dumnezeu, slava oamenilor este deșartă, amăgitoare. Dumnezeu nu vede fața, ci numai inima omului, oricine ar fi acesta.
Adâncește-te în smerenia nesfârșită a lui Dumnezeu. Domnul a luat trup ca să vină pe pământ, a îmbrăcat firea omenească, pentru că Dumnezeu este înconjurat de asemenea foc încât trebuia să ardă pământul și pe oameni: “E cu putință să-L vezi pe Dumnezeu și să trăiești?“. Cu adevărat, cât de mare a fost smerenia lui Dumnezeu! Dumnezeul slavei S-a născut și a îngăduit să fie biciuit de făptura mâinilor Sale. Făcătorul tuturor este nesocotit, este părăsit de ucenicii Săi, care au promis că vor muri împreună cu El. E atât de greu ca omul să se încline în fața acestei smerenii a lui Iisus Hristos, să se smerească, să se nesocotească? Nu, desigur. Domnul Însuși a arătat: smerenie nesfârșită, iubire nesfârșită și supunere nemărginită. Aceste trei virtuți sunt absolut necesare pentru ca omul să se mântuiască.
Smerește-te cât poți de mult; chiar de vei cere să fii socotit ca o pocitanie, ca ceva scârbos. Chiar Apostolul Pavel a spus: “Ca un gunoi ne-am făcut… nebuni pentru Hristos“.
Cine ești tu, viermele pământului, plin de atâtea păcate, care nu vrei să te smerești, să te disprețuiești, când Făcătorul, Domnul Care e slăvit de îngeri S-a smerit, a fost scuipat, dezbrăcat în fața oamenilor și răstignit?
Un monah s-a dus la un părinte sfânt și l-a întrebat: “Cum ai dobândit o smerenie așa de mare și atâtea harisme, părinte?“. Fiul meu, i-a spus părintele, eu sunt plin de slăbiciuni și neputințe, sunt mai rău decât toți“. Monahul a stăruit. Atunci părintele îi zice: “Primarul satului este ca împăratul în satul lui; însă când împăratul îl cheamă în capitală și se întâlnește cu miniștri și generali, atunci vede că e un nimic, un zero; astfel, cu cât se apropie cineva de Dumnezeu, cu atât se smerește mai mult“.
Smerenia este cea mai importantă dintre virtuți; când o dobândești, vrăjmașul nu poate să te lovească. Se dobândește încet-încet, îți trebuie ani întregi pentru a o dobândi pe deplin; însă când o dobândești, nu mai e nevoie de strădanie, va lucra de la sine.
După măsura smereniei pe care am dobândit-o se socotește sporirea noastră în viața duhovnicească, în monahism; sporirea în dobândirea smereniei duce la sporirea în dobândirea virtuților.
Zidurile egoismului sunt sfărâmate prin trâmbițarea smereniei lui Iisus Hristos; smerenia nesfârșită și ascultarea făcută de Hristos distruge zidurile egoismului.
Este mare păcat să-l urască cineva pe fratele lui (oricine își urăște fratele este ucigător de oameni). Și nu numai ură, ci chiar răceală sau cugete împotriva fratelui său dacă are, păcătuiește.
Osândirea de sine aduce două lucruri bune, smerenia și nejudecarea aproapelui, care sunt neapărat necesare pentru mântuire. Când te învinuiești într-una pe tine, atunci nu ridici capul, te smerești, nu judeci pe nimeni.
Să existe între voi iubire sinceră și sfântă; unde nu există iubire întru Hristos, nu există viață duhovnicească.
Dragostea către frați trebuie să fie puternică, sinceră, curată; aceasta se vede când îi răbdăm pe frați, când îi ajutăm, când nu-i întristăm. Dacă avem dragoste către Dumnezeu, împlinim toată legea. Domnul a zis: “orice oferiți celui mai mic dintre oameni, Mie îmi oferiți“. Gândește-te acum: orice ajutor îi aduci unui om sărman, Îl slujești pe Însuși Hristos, chiar dacă de multe ori un ajutor adus unui om din lume e folosit pentru a păcătui. Cât de mare răsplată are cel care îl ajută pe un monah care s-a închinat pe sine lui Dumnezeu!
Mare lucru, într-adevăr, sa faci milostenie unui om, căci vei lua răsplată în cer; cât de important e să miluiești un suflet care este veșnic și neprihănit!
Părinții dădeau orice, numai să nu-l întristeze pe fratele lor. Nu vă amărâți, deci, unul pe altul.
Să fim cu luare-aminte ca să nu-l smintim pe fratele nostru.
Aducerea aminte de moarte sensibilizează conștiința, luminează mintea, arată drumul cel curat.
Lovește fiecare cuget care vine să te ucidă: lovește-l cu tăișul rugăciunii. Cu fiecare rugăciune îi tai picioarele, mâinile, capul, în final îl faci bucăți și dacă îl cauți, nu mai există.
Prin risipirea minții, diavolul se străduiește să împiedice mintea să ducă numele lui Iisus Hristos în inimă, adică împiedică rugăciunea curată.
E nevoie de spovedanie curată. Cei ce au fost vătămați, răniți sau omorâți, au pățit acestea din cauză că nu și-au mărturisit cum trebuie cugetele lor.
Cugetele se aseamănă cu viermele acela care încet-încet mănâncă lemnul pe dinăuntru; astfel, pe dinafară lemnul pare minunat, puternic, dar pe dedesubt a fost distrus, încât deodată se rupe de la
“Despre credință și mântuire”, Părintele Efrem Athonitul
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote