View Single Post
  #22  
Vechi 21.09.2012, 22:02:51
Mihailc Mihailc is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.03.2008
Mesaje: 3.179
Implicit

Citat:
În prealabil postat de glykys Vezi mesajul
Multumim, MihailC, sa ne mai tragi de maneca si altadata!
In afara de incriminata sophia, sper ca nu mai e vreo alta icoana postata pe acest topic suceptibila de erezie sau de influente straine ortodoxiei.

Reprezentarea aceasta de la biserica Sf. Elefterie din Bucuresti, semnalata de Ovidiu.B ca apartinand parintelui Boca, ce parere iti face?

Acuma m-ai pus într-o serioasă încurcătură, fiindcă risc iarăși să mă cert cu fan-clubul Arsenie Boca, care consideră probabil producțiile părintelui capodopere ale iconografiei. Nu spun că n-a avut talent sau intuiții vizionare, însă mi-e foarte clar că atât fresca Drăgănescu cât și tabloul de mai sus sunt foarte departe de icoana Tradiției bisericești. Asta însă nu înseamnă că celelalte calități ale părintelui Arsenie Boca n-ar fi excepționale sau că acest fapt ar umbri posteritatea atât de tumultoasă a sfinției sale. Într-un fel ar trebui să ne eliberăm de holismul acesta ușor idolatru când încercăm să schițăm potretul unor oameni cu harisme și înzestrări multiple, deoarece s-au mai văzut cazuri chiar de sfinți care n-au fost chiar străluciți în anumite domenii în care s-au implicat, fără ca faptul acesta să le afecteze prestigiul și legitimitatea prezenței lor în sinaxar.

Părintele Paisie Olaru avea obiceiul să îi trimită pe musafirii lui afectați de dileme filosofico-teologice la părintele Cleopa sau Ioanichie, spunându-le că aceia sunt mai învățați decât el și că încă n-a învățat cum trebuie să roage, necum să mediteze la taine dogmaticești. Uneori musafirii în cauză găseau răspunsul căutat în chiar acest tip de atitudine și încetau iscodirile scolastice, trezindu-se în brațe cu o scurtătură neașteptată spre esențial.
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi)
Reply With Quote