În prealabil postat de fallen
Scuze pt inffintarea unui nou subiect idiot, dar sunt putin izolata social in aceasta perioada si nu reusesc sa mai cer pareri oamenilor si pe alta cale.
Acesta este un subiect pe care ne certam eu si viitorul sot de cativa ani. El crede ca o garsoniera mare e mai buna decat 2 camere mici, ca poti face camera copilului in bucatarie (cand nu mai poate dormi cu noi). Eu nu prea sunt de acord, pt ca nu o sa aiba deloc intimitate, mai ales cand se face mai mare, plus ca il deranjezi, sa faci mancare peste el, cand are de invatat, sau vrea sa se odihneasca, sau vin colegii pe la el/ea. Nu poti nici sa amani gatitul in fctie de treaba copilului/adolescentului, ca tr sa i dai si sa manance.
Oricum, poate e mai bine asa, decat sa nu-l faci deloc...
Problema e ca viitorul sot, daca vine cu o idee si nu esti de acord cu entuziasm, eventual, renunta la ea, eventual cu resentimentele de rigoare, cum ca tu esti de vina ca nu l-ai lasat.
Mai are si ideea preconceputa ca daca baga toti banii in casa, nu stie cum o sa ne mai descurcam dupa aia; mai bine investeste intr-o afacere, si daca merge bine, peste 1 an, mai facem una, samd (spre disperarea mea, care vad cum se apropie menopauza); dar bineinteles ca nu putem face nici asta, ca doar nici o afacere nu prezinta garantii...
Iarasi nu este de acord ca eu sa mai cer si alte pareri, de la alte persoane inafara de el, daca s-ar putea sa-mi fie el si duhovnic, ar fi minunat...
Cred ca nici unul dintre noi nu are suficienta incredere in el si in propriile convingeri pentru a putea sa-l convinga si pe celalalt. El incearca sa ma impresoare pe mine, dar eu bag seama ca am tendinta sa fug, sa imi caut refugii inafara relatiei, si cred ca asta nu e bine.
Astept parerile dvs privind cresterea copilului intr-o bucatarie.
|