[patinina34]

A ierta inseamna a iubi
[SIZE=2]O intreaga viata poate nu facem altceva decat sa invatam ce este iertarea. Pana si Dumnezeu, Cel Bun si Milostiv, invata si El sa ierte. De ce spun acest lucru, care poate sa provoace mirare? Voi da dreptate celui ce-mi va spune ca El, Dumnezeu fiind, nu are cum sa nu ierte. Dar tin sa spun ca nu e drept sa uitam ca omul a aparut numai fiindca Dumnezeu a vrut ca el sa apara. Iar perfectiunea iubirii din sanul Sfintei Treimi nu avea nevoie de iertare. Acolo unde iubirea nu e alterata, nu este nevoie de iertare. Caci Iubirea iarta doar ceea ce nu este Iubire. Iarta tot ceea ce nu tine de sine, tot ceea ce a iesit de la sine.[/SIZE]
[SIZE=2]Iertarea, nevoia ei, a aparut odata cu omul. Fiinta aceasta, creata din pamant si purtatoare de suflare divina, nu poate exista fara iertare. insasi numele omului este "iertare"...[/SIZE]
[SIZE=2]De la prima lui cadere si pana la ultima lui suflare, acesta este cuvantul de care atarna viata, dar mai ales vesnicia lui. Si tot pe el, pe om, spuneam ca invata omul sa-l ierte. Fara om, Dumnezeu ar fi doar Iubire. Dar pentru ca exista omul, El este Iubire si iertare.[/SIZE]
[SIZE=2]A iertat Dumnezeu atunci cand omul a ales pentru prima oara sa nu-L mai iubeasca. Si de atunci totul se rezuma la acest tainic si desavarsit act al iertarii. Adica al iubirii neconditionate.[/SIZE]
[SIZE=2]Omul L-a obligat pe Creatorul sau sa-l ierte. Altfel nu se putea. Altfel risca sa se intoarca in nefiinta din care a fost chemat la viata. Iar Dumnezeu, dintr-o iubire fara margini, a descoperit si iertarea. A primit-o, a acceptat-o si a daruit-o omului pentru vesnicie. Doar pentru ca acesta sa mai poata trai.[/SIZE]
[SIZE=2]Nu are rost sa ne inchipuim lumea fara iertarea divina. Atunci cand S-a hotarat sa il creeze pe om, Domnul a stiut ca, oarecum, trebuia sa adauge ceva si pentru Sine. De ce? Pentru ca El stia ca aceasta creatura a mainilor Lui va gresi. Stia ca va parasi Iubirea Lui si ca va cadea. Dar l-a iubit si asa. I-a iubit libertatea care se desprindea din libertatea Sa si care, prin pacat, se indrepta cu pasi repezi spre haul neantului. Nu l-a creat pentru a-l tine doar pentru Sine. Nu l-a legat de inima Sa si nu l-a obligat sa stea in bratele Iubirii Sale. L-a creat si l-a chemat la Sine. L-a iubit, dar nu l-a sufocat cu Iubirea Sa. L-a creat ca sa fie al Lui, dar nu ca sa-l posede ca pe un obiect.[/SIZE]
[SIZE=2]Si acest joc divin al iubirii are si alte valente! Dumnezeu a creat pe omul care avea sa-L puna pe Cruce pe Fiul lui Dumnezeu. A creat din iubire aceasta fiinta, desi stia ca-L va condamna la Cruce. Caci, la urma urmelor, Crucea nu e un accident, nu este ceva hotarat de om. De aceea si vorbim de nebunia celor ce nu iubesc Sfanta Cruce! De ce? Pentru ca Sfanta Treime a privit Crucea atunci cand a zidit pe om! Si, luand cu mainile Sale tarana din tarana, a facut omului mainile care vor pironi pe Hristos pe Cruce. Si facandu-i gura, a stiut ca doar asa va putea omul sa strige "Rastigneste-L!"[/SIZE]
[SIZE=2]Dar, cum totul este la Dumnezeu Iubire, atunci El a mers pana la capat cu actul crearii omului. Nu zic ca s-ar fi modificat ceva la Cel Atotputernic! Doar [/SIZE][SIZE=2]ca Iubirea invata cu rabdare sa ierte. Nu ne cere nimic in schimb. Nu vrea nimic pentru Sine. Iubirea era absoluta si desavarsita intre Persoanele Sfintei Treimi. Omul ar fi putut prea bine sa lipseasca inca o vesnicie de acum incolo. Dar Dumnezeu a vrut alaturi o fiinta care sa iubeasca cu Iubirea Sa. A vrut sa mai existe cineva aproape ca si El! Sa simta ceea ce simte El. Sa iubeasca asa cum iubeste El. Sa imbratiseze bucuria deplina asa cum si El o imbratiseaza...[/SIZE]
[SIZE=2]Si ar mai fi ceva... sa ierte asa cum doar El stie a ierta! [/SIZE][SIZE=2]Iertarea a aparut doar pentru ca omul ar fi murit fara ea. Dumnezeu Se ofera si in acest caz. Da absolut tot. Dar, din nou, nu atenteaza la libertatea omului. Caci acesta se usuca sufleteste, se intuneca si abia mai traieste fara aceasta iertare. Dar, in prea multe cazuri, omul nu cauta iertarea. Nu mai simte nevoia ei.[/SIZE]
[SIZE=2]Iar Dumnezeu nu are ce face. Vointa si puterea divina se opresc acolo unde incepe libertatea umana. Aici doar omul singur este stapan absolut. El porunceste si Dumnezeu respecta. Cu sfintenie si pentru vesnicie. Caci El nu poate si nici nu are pentru ce sa-Si ceara iertare. El doar iubeste. Deplin si neconditionat. Iar Iubirea niciodata nu are nevoie de iertare. Caci nu greseste. Nu cade si nici nu raneste. Doar se daruieste in mod plapand, suav si tot mai deplin. Ea este Lumina, iar aceasta nu greseste. Ea este Adevarul care nu poate sa cada. Ea este Viata, iar Viata este Dumnezeu. Numai Iubire...[/SIZE]