[patinina34]

[SIZE=2]Dumnezeu nu ne ofera iertarea Sa precum un despot ascuns in ceruri de nepatruns. Nu ne-a privit niciodata de Sus, de la distanta. Ci inca din prima clipa S-a uitat in ochii nostri. A suflat duh de viata in noi si/ de atunci incoace, El rasufla langa noi. O clipa de ne-ar fi parasit, ne-ar fi inghitit neantul. Ne tine in mana Sa dreapta, chiar daca aceasta mana a Sa, din cauza aceleiasi libertati a omului, este condamnata sa se intinda pana in iad... Tot ca sa tina pe omul care a ales sa nu fie iertat. Nu ca nu ar vrea Dumnezeu, ci pentru ca el nu a vrut ca Dumnezeu sa vrea! Omul hotaraste voia Domnului![/SIZE]
[SIZE=2]Omul vrea sau nu vrea sa iubeasca si sa fie iubit, sa ierte si sa fie iertat. Iar Dumnezeu Se supune. Nu are nimic a reprosa cuiva. Nici macar omului... il respecta si Se respecta. Este riscul ranirii unei Iubiri care, dupa cum am mai spus, nu avea nevoie de om. Si este riscul deja implinit ca Iubirea sa ajunga in iad.[/SIZE]
[SIZE=2]De ce? Pentru ca omul a dus-o acolo. A tarat-o dupa sine cu lanturile libertatii sale prost intelese.[/SIZE]
[SIZE=2]Caci Dumnezeu S-a pogorat printre oameni. S-a facut Om. Hristos insusi a venit sa caute pe om. Sa-i arate in inima sa locul in care se afla iertarea. Dorinta de a fi iertat. Sa-i arate tocmai ce inseamna sa fii om. Vine sa respecte vointa omului pana la capat, dar sa-i arate din nou si ceea ce vrea Dumnezeu. Sa-i reaminteasca existenta Iubirii. Sa-l invite la libertatea cea adevarata. La propria libertate! S-a coborat ca sa-l ridice...[/SIZE]
[SIZE=2]Dumnezeu S-a facut Om ca omul sa devina dumnezeu. Dar pentru toate acestea era din nou nevoie de iertare. inapoi era iadul, cu toata ura lui. Iar in inima omului se cadea sa fie din nou raiul iertarii si al Iubirii.[/SIZE]
[SIZE=2]"Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri..." [/SIZE][SIZE=2]Dumnezeu asculta de om. il urmeaza. Iarta dupa cum el iarta. Caci a coborat printre noi si a ramas extrem de singur. El si Crucea pe care a vazut-o in ochii primului om creat. Si atunci a cautat ca macar oamenii, in toata durerea si uitarea lor, sa se apropie unii de altii. Sa se ierte reciproc. Hristos S-a uitat pe Sine din nou. Nu a cerut nimic pentru Sine. Dar a indraznit sa ceara pentru omul cel de langa om. Caci pe el il vad. Pentru cel de alaturi nu e nevoie de ochii sufletului. Il ating si ma atinge. il vad si ma vede.[/SIZE]
[SIZE=2]Dar, dincolo de toate, il intristez si, inevitabil, ma intristeaza! ii gresesc si imi greseste. [/SIZE][SIZE=2]Hristos nu este un idealist. Nu Se hraneste cu vise imposibile. Stie ca omul este supus greselii. Ca ranirea aproapelui este prea des chiar un mod de a fi. Nu S-a mintit si nu ne-a mintit. Nici nu a spus: "Si ne iarta greselile noastre precum si Hristos ne iarta pe noi..." Nu ar fi drept! Ci a lasat absolut totul in mainile noastre! Sunt iertat daca iert. Dumnezeu ma iarta daca eu il iert pe celalalt. Altfel nici ca se poate![/SIZE]
[SIZE=2]Cel ce a stat pe nedrept pe Sfanta Cruce nu cere nimic in schimb. Nu vrea multumiri. Nu cerseste cuvinte de lauda. Nu face din acestea o conditie a [/SIZE][SIZE=2]fericirii si a mantuirii noastre! Se gandeste doar la noi. Se lasa pe Sine la discretia noastra. Se retrage cu multa smerenie. Lasa mantuirea celuilalt in mainile mele! Si a mea in mainile celuilalt! Iar El va face dupa cum hotaram noi. Nu ne cere sa murim pe Crucea Lui. Dar ne cere sa omoram egoismul nostru pe Crucea proprie! Ne cere sa nu ne comportam ca si cei ce L-au rastignit pe Cruce. Nu ne cere sa patimim pana la sange. Dar ne cere sa iertam din toata inima. Si, din pacate, tocmai aceasta ne este uneori cu mult mai greu...[/SIZE]
[SIZE=2]Nici nu a zis: "Iubiti-Ma asa cum si Eu v-am iubit pe voi!"... Iubirea nu bruscheaza. Nu ne cere si nu ne obliga. Ci spune doar atat: "Sa va iubiti unii pe altii asa cum Eu v-am iubit pe voi!" Ne-a aratat cum se iubeste. Ne-a invatat ca Tatal atat de mult ne-a iubit, incat pe Fiul Sau L-a dat Crucii, L-a dat patimilor si mortii. Si atat! Apoi Se retrage smerit undeva, in umbra noastra, inapoia inimilor noastre. Si nici nu a lasat multe porunci. Ci numai una: a iubirii reciproce. Si nu a pus multe conditii mantuirii noastre. Ci numai una: a iertarii reciproce. O porunca ca o rugaminte, ca o dorinta nascuta din prea multa iubire. Si o conditie ca un indemn parintesc, ca o mangaiere suava peste mult prea impietritele noastre inimi.[/SIZE]