View Single Post
  #13  
Vechi 28.07.2012, 20:48:05
Laura19
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Acest subiect mi-a adus aminte de ce a povestit Pr.Arsenie Papacioc despre taine. Poate o stiti deja.

"Duhovnicul tine cont care au fost împrejurările păcatelor. Faptul că el spune cu o foarte mare rupere de inimă, e cel mai important, atunci el ajunge degrab iubirea de oameni a lui Dumnezeu, si nu trebuie să-l mai opresc. Vă dau un exemplu dintr-o întâmplare a vietii mele de duhovnic.



M-am trezit în Sâmbăta Pastilor cu un maramuresan bătrân, cu sarica pe el: "N-o, domn' Părinte, am venit să mă mărturisesc, să mă grijesc!" Cine era acest bătrân? În satul lui era un om foarte însemnat. De 30 de ani nevasta lui se făcuse adventistă. Era un curent de adventisti foarte puternic acolo. Si toti adventistii vroiau să-l prindă pe badea Ioan, care era foarte reprezentativ, ca prin el, să dea lovitură satului. Însă el se tinea de Biserică, si nu au reusit ăia să-l doboare. El apăra pozitia ortodoxă, numai prin faptul că nu se ducea la dusmani. Eu, n-am de lucru, în spovedanie, si l-am întrebat: "Ai postit?", că vroia să se împărtăsească. Mâine erau Pastile. "No, domn părinte! Am mâncat si ieri de frupt!", î n Vinerea Mare, că era în spital.


Acum, am zis eu, ce faci Arsenie? Sigur, ce ar face Hristos? Omul ăsta de 30 ani apără credinta adevărată, ortodoxă, si acum mă cramponez că a mâncat omul acesta o bucătică de cozonac, dată de pomană, pentru că era străin? "Bine, bade Ioane, să postesti până mâine!" Și până mâine mai erau câteva ceasuri, ca să zic că i-am dat un canon, si l-am împărtăsit.


Vedeti, faci un mare pogorământ, dar pe ceva. Nu l-am oprit după canoane, si am tinut cont de starea lui sufletească, de lupta care o dă de ani de zile. Pentru că, trebuie să spun, dar cu teamă, că nu prea văd că singur postul ar da nădejde de mântuire. Smerenia adâncă din inima noastră si nedusmănia este nădejdea de mântuire a noastră. Postul este recomandat ca o stare de nevointă si ca stare fiziologică, că elimină toxinele, si e foarte bun. Dar ne întâlnim cu fel de fel, si foarte multe cazuri, când nu s-a postit, ori sunt bolnavi, ori sunt pe drum.


Vedeti, trebuie să ai întelegere. Dacă duhovnicul tine cont de intensitatea pocăintei fiului, el se consideră ajuns." (Pr.Arsenie Papacioc)
Reply With Quote