View Single Post
  #3  
Vechi 30.04.2011, 21:34:58
Scotland The Brave
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

"În limbaj cotidian, „necredința“ apostolului Toma a devenit oarecum proverbială. Nu de puține ori acest nefericit apelativ este singurul reper la îndemână pentru a defini personalitatea unuia dintre cei mai înflăcărați ucenici ai lui Iisus. Pentru că nu s-a putut bucura alături de ceilalți ucenici de prezența Mântuitorului în ziua Învierii, Toma a refuzat să accepte pur și simplu mărturia acestora. Petrecuse aproape trei ani alături de Învățătorul Iisus și ceilalți ucenici, urmându-L peste tot, fiind în numeroase rânduri gata să își dea și viața din devotament pentru Domnul. A fost singurul care a îndrăznit să iasă din foișorul unde ceilalți se ascunseseră de frica iudeilor și nu se putea liniști acceptând cu resemnare cele povestite de ucenici. Întâlnirea cu Iisus, atingerea rănilor crucificării și verificarea adevărului Învierii Domnului ar fi fost singurele mărturii care, în optica zelosului apostol, îi puteau reconfirma statutul de ucenic al Mântuitorului.

O lectură temeinică a pasajelor biblice despre Patimile, moartea și Învierea Domnului, ne arată că, de fapt, în derularea dramatică a evenimentelor, teama și îndoiala nu au fost străine de nici unul dintre ucenici. Așa încât, ar fi nedrept ca acestea să fie imputate singular și unilateral apostolului Toma. Dimpotrivă, sinceritatea și buna-credință de care ucenicul a dat dovadă chiar și în cele mai crâncene momente de îndoială aveau să fie răsplătite opt zile mai târziu. Intrând prin ușile încuiate, Domnul S-a arătat din nou ucenicilor, de data aceasta încredințându-l și pe Toma de adevărul Învierii Sale.

Dintr-o altă perspectivă, atitudinea circumspectă și rațională a Sfântului Toma în fața noutăților primite pare cât se poate de justificată. O veste ale cărei urmări aveau să îi schimbe în mod fundamental viața nu putea fi acceptată cu ușurință, mai ales că circumstanțele în care o primise ridica suficiente semne de întrebare. Evaluând atitudinea apostolului Toma din perspectiva vieții de astăzi și a multitudinii informațiilor cu care suntem în permanență asaltați, putem privi precauția sa față de autenticitatea spuselor celorlalți ca pe un model demn de urmat.

Sfintele Evanghelii ne arată că în planul vieții spirituale și al legăturii de suflet cu Domnul Hristos, ucenicul Toma ar fi putut crede în Înviere și fără dovezi palpabile. Învățătura, faptele, minunile săvârșite de Iisus, precum și prefigurările Învierii ar fi putut fi suficiente argumente pentru a crede necondiționat. Însă, dacă ar fi să raportăm atitudinea sa la fapte și evenimente cotidiene, aceasta este cât se poate de normală.

Din acest punct de vedere, atitudinea Sfântului Toma ar putea constitui o veritabilă prefigurare a cunoscutului îndemn patristic: „Să nu crezi tot ce vezi și să nu spui tot ce auzi“. Privită astfel, precauția ucenicului dornic de dovezi suplimentare își dovedește valoarea în special astăzi, în plină eră a campaniilor de imagine, a PR-ului, a știrilor trunchiate sau a publicită-ții neconvenționale.

Prin caracterul său cu totul aparte, credința rămâne unicul receptacul al revelației și singura cale prin care ne putem raporta la Dumnezeu. A pretinde dovezi palpabile pentru întărirea credinței este deja o abdicare de la esența faptului de a crede și o accedere spre zona doar aparent clară a constatărilor. În ceea ce privește amalgamul zilnic de noutăți, indiferent cu câtă convingere sau măiestrie ar fi ele prezentate, precauția Sfântului Toma pare a fi o soluție excelentă. Practicată cu echilibru, ea poate fi o călăuză temeinică prin complicatul labirint al informațiilor cu care suntem în permanență asaltați, ba chiar o cale spre încredere și convingeri temeinice."(Ionut Bursuc)
Reply With Quote