Mi-am cumparat carticica "Parintele Porfirie mi-a spus..." si dintre toate intamplarile redate acolo una mi-a atras in mod deosebit atentia. As fi reprodus-o intocmai dar, pentru ca nu am cartea la mine, ii fac rezumat din memorie.

Asadar, o femeia casatorita, mama a 5 copii - dintre care unul bolnav, vine la parintele Porfirie cu o problema. Ramasese din nou insarcinata si era foarte suparata. Nu-si mai dorea inca un copil, unul dintre cei pe care-i avea acasa era bolnav iar sotul nu-i dadea pace... Nici avort nu mai putea face, sarcina fiind destul de avansata. Ce sa faca?
La auzul ideii de avort, parintele este ferm si-i interzice sa faca un asa mare pacat. In schimb, ii spune sa mearga sa se impartaseasca si-i promite ca se va ruga pentru ea.
Femeia face ascultare iar la foarte scurt timp are o hemoragie in urma careia pierde copilul.

Primul gand, dupa ce am citit finalul intamplarii, a fost ca Dumnezeu este bun. Dar ce sa inteleg Doamne, ca putem sa ne rugam si pentru lucruri mai putin "ortodoxe"?
Stiam ca Dumnezeu este bun, dar nu va ascund ca m-a surprins foarte mult modul cum s-au rezolvat lucrurile. In capul meu au inceput sa curga intrebari de genul:
Bine, dar Dumnezeu nu-i cunostea femeii situatia? De ce i-a mai dat inca un copil?
Apoi, copilul nu apucase sa se nasca si deci nu fusese botezat... si e pacat.
Cum se va prezenta femeia la judecata ca ea nu si-a dorit copilul iar el a murit nebotezat.
Chiar trebuia sa moara, nu exista nicio alta cale de rezolvare? Si m-am impotmolit.

Am vrut sa scriu aici, dar eram si-n post si riscam sa mai smintesc si pe altii cu intrebarile mele.
Astazi insa l-am rugat pe parintele Porfirie sa ma ajute sa inteleg drept aceasta intamplare si cred ca m-a auzit. :)

Dincolo de concluzia ca Dumnezeu este bun, remarcasem doua lucruri bune pe care le facuse femeia - ca a mers la un parinte spunandu-i ce problema are si ca a facut dupa cum i-a spus acesta.
Ce nu reuseam eu sa vad era faptul ca, desi copilul n-a trait, femeia nu si-a rezolvat de una singura problema. Ea a apelat prin parinte la Dumnezeu; parintele, miscat de problemele ei, s-a rugat cu durere ca Dumnezeu s-o ajute iar raspunsul Lui nu s-a lasat asteptat.

Deci toate, dar absolut toate problemele noastre trebuie sa I le prezentam lui Dumnezeu cu framantarile, intrebarile, neputintele si dorintele noastre. Sa fim sinceri cu noi insine si cu Dumnezeu. Nu este un pacat sa ne recunoastem limitele!

Femeia asa a procedat. Ea a spus clar ca nu-si dorea acel copil, dar ca nu are ce sa-i faca sotului, ba a recunoascut c-ar fi facut si avort, dar era prea tarziu si risca sa-si puna propria viata in pericol. Niciun cuvant despre faptul ca ar comite un pacat nedorindu-si copilul sau pentru ca se gandise la avort sau pentru ca din n-motive nu mai voia sa-l creasca si pe acela.

Concluzia ar fi ca trebuie sa apelam intotdeauna la Dumnezeu, indiferent de problemele cu care ne confruntam si sa-L lasam pe El sa ni le rezolve dupa cum crede de cuviinta. Sa nu facem niciodata dupa capul nostru. Sa mergem la duhovnici, sa ne rugam si sa asteptam. Dumnezeu e bun si iubitor de oameni!